Andrei Vlad (26 de ani) îşi caută echipă. Fostul portar de la FCSB s-a despărţit de aproape 3 luni de Aktobe din Kazahstan.
Citește și

Vlad ar putea reveni în curând. Cei de la Digi Sport scriu că portarul este dorit de Piast, formaţie care ocupă locul al 13-lea în campionatul polonez. Rămâne de văzut dacă discuţiile vor duce şi la parafarea unui contract.
În campionatul Poloniei mai evoluează în prezent alţi 4 români: Valentin Cojocaru (Pogon), Otto Hindrich (Legia), Radu Boboc (Termalica) şi Bogdan Racoviţan (Racow).
Internaţionalul român a fost transferat de FCSB de la Universitatea Craiova în vara anului 2017 pentru suma de 400.000 de euro. Vlad l-a impresionat imediat pe patronul Gigi Becali, care l-a numit „Messi al portarilor”. După 121 de apariţii în tricoul roş-albatru, goalkeeper-ul a părăsit-o pe Campioana României la începutul acestui sezon şi a mers în Kazahstan, la Aktobe.
După doar şase meciuri în competiţia internă în ultimele trei sezoane la FCSB, Vlad a primit mai multe oportunităţi la noua sa echipă. Portarul român a evoluat în 26 de meciuri pentru Aktobe în acest sezon, formaţie care a încheiat campionatul pe locul 5, cu 43 de puncte.
