VIDEO | "Mă simt fericit că am venit înapoi acasă”. Emmanuel Culio, mesaj special odată cu revenirea la CFR
Viorel Moldovan, ofertat din Liga 3. ”Am avut o discuţie şi am luat act de intenţiile oficialităţilor”
OFICIAL ǀ Constantin Nica, primul jucător prezentat de Dinamo, după ridicarea interciţiei de transferuri
Ante Vukusic şi-a găsit în sfârşit echipă. Nu a mai ajuns în Croaţia şi a semnat cu un club din Italia
”Sperăm că aceste critici care vin să ne şi ajute cu o idee”. Rădoi, răspuns pentru cei care au criticat selecţia pe care a făcut-o
Alexandru Creţu are ambiţii mari la noua echipă. ”Am putea reuşi să luăm titlul, cu susţinerea conducătorilor şi a suporterilor”