Gest amuzant făcut de Betis Sevilla, după ce a aflat că trei echipe din La Liga vor participa în Superliga Europei
Justin Ştefan, versiune interesantă despre Superliga Europei. ”Principalul for vinovat pentru că s-a ajuns aici este UEFA”
Gest impresionant făcut de Erling Haaland, pentru SOS Autism Bihor! A trimis un pachet, după ce a aflat scandalul în care a fost implicat Şovre
Preşedintele grupării Juventus, Andrea Agnelli, a demisionat de la conducerea Asociaţiei Cluburilor Europene. Şeicul de la PSG îi ia locul
Gigi Becali, atac la un fost jucător. ”Mi s-a părut dubios de la început. Am mirosit încă din primele zile că ceva nu este în regulă la el”
Ionuţ Chirilă, plan ambiţios pentru Dinamo. ”Titlul de campioană , fără doar şi poate, şi forţarea grupelor de Champions League”
Preşedintele clubului Dinamo Kiev îl laudă pe Mircea Lucescu după victoria cu Şahtior. ”El a câştigat acest meci, a fost ca un joc pur de şah”
Cei de la FCSB se opun categoric înfiinţării Superligii Europei. ”Dacă nu jucăm cu Real, Barcelona, cu Manchester, cu Milano, de unde să mai ia UEFA înasări de două miliarde pe an”