Selecţionerul Ungariei se teme de partida cu România. ”Fiul lui Gheorghe Hagi, Ianis Hagi, este în echipă”
Preşedintele lui Basaksehir cere măsuri incredibil de drastice pentru brigada română. ”Bineînţeles că au început apărarea, ancheta, dar noi avem dreptate să cerem asta şi nu există motiv de supărare”
VIDEO | Ianis a marcat în sfârşit pentru Rangers. Gol norocos contra celor de la Lech Poznan, în Europa League
Adrian Mutu se teme de partida de debut la Campionatul European. „Chiar mă uitam la pofta de gol pe care Olanda a avut-o în preliminarii şi asta îmi dă de gândit”
Un nou scandal zguduie FIFA. Gianni Infantino este bănuit de alte încălcări ale legii, de către justiţia elveţiană
Ricardo Grigore, nerăbdător să joace din nou la Campionatul European U-21. „Am dat peste o grupă destul de grea, dar anul trecut am avut o grupă mult mai grea”
Adio, semifinale! Croaţia - România 25-20. Am jucat bine în primele minute, dar mai apoi nu am mai legat nimic în ofensivă
Un nume important din fotbalul românesc, scut pentru Sebastian Colţescu. ”Brigada a fost hărţuită din primul până în ultimul moment. Au fost făcuţi ţigani”
Gino Iorgulescu, extrem de afectat de moartea prietenului Paolo Rossi. ”Fotbalul jucat de el a fost realmente de aur!”
Încă o partidă din Liga 2 decisă la ”masa verde”, graţie controversatului regulament FRF, cu privire la Covid
Viorel Moldovan o vede favorită clară pe Young Boys. ”Au un antrenor foarte bun şi o echipă care are mai multă calitate”
Dumitru Dragomir, atac la Daniel Pancu. ”Să încerce să nu mai caute conflicte interne că nu îi fac bine”. De la ce a pornit totul