CFR, mesaj emoţionant pentru jucătorii care au pus umărul la ultimul titlu, dar au ales să părăsească echipa
Antrenorul lui Dinamo Zagreb i-a creionat pe cei de la CFR în presa croată. Ce l-a impresionat la campioana României
Toni Petrea a prefaţat partida cu Shirak. ”Trebuie să fim serioşi şi am convingerea că un joc bun o să ne califice”
Începe goana după semnătura lui Messi. Patru mari cluburi sunt în cursă, dar unul porneşte ca şi favorit
Nu este dorit chiar de toată lumea. Ultimatum pentru Nicolo Napoli, din partea unei părţi a galeriei Craiovei
Început de drum perfect! Mircea Lucescu a câştigat Supercupa Ucrainei, chiar împotriva fostei sale echipe
Se cunosc primele echipe care merg în turul III preliminar al Champions League. Steaua Roşie Belgrad, la un pas de o mare umilinţă