Numirea lui Daniel Pancu pe banca Rapidului, contestată puternic de un apropiat al clubului: „O ciorbă reîncălzită”
Flavius Stoican nu a rămas mult timp fără oferte! Echipa cu care negociază fostul antrenor de la Farul
Csikszereda urmează să ia decizia în cazul lui Anderson Ceara! Motivul pentru care a întârziat răspunsul către FCSB
Stare de tristeţe înainte de revenirea lui Gică Hagi la naţională! Tricolorii nu au trecut peste ratarea Campionatului Mondial: „Încă doare”
Sorana Cîrstea este plină de curaj înainte de duelul cu Mirra Andreeva! Românca se luptă astăzi pentru un loc în careul de aşi la Roland Garros: „Întotdeauna am fost o jucătoare periculoasă”
Prima reacţie a lui Laszlo Dioszegi după ce Marius Ştefănescu a lăsat-o pe Sepsi pentru U Cluj: „Sută la sută”
Răsturnare de situaţie la CFR! Ioan Varga a renunţat la varianta Edi Iordănescu, iar acum mizează pe o revenire în Gruia
Câştigătoarea Ligii Campionilor cu CSM Bucureşti nu le vede pe „tigroaice” favorite la trofeu, dar a numit „arma secretă” care le poate aduce trofeul
Lista completă a adversarilor pe care Universitatea Craiova îi poate întâlni în primul tur al Ligii Campionilor! Când va avea loc tragerea la sorţi
Mesajul transmis de Gabriel Magalhaes după ce a ratat penalty-ul decisiv în finala Ligii Campionilor: „Este foarte dureros”
Universitatea Craiova pregăteşte un tun financiar! Trei echipe din străinătate se bat pentru un titular incontestabil
Gigi Becali, aproape de o nouă lovitură după ce FCSB a obţinut calificarea în Europa! Unul dintre cei mai importanţi jucători a intrat în vizorul unui club din Vest: „5 milioane de euro”
Vitinha a dezvăluit modul prin care PSG a reuşit să întoarcă rezultatul în finala Ligii Campionilor: „Am ştiut imediat că vom avea o sarcină foarte dificilă în faţă”