Investiţie masivă pregătită de Gigi Becali pentru perioada de transferuri din iarnă: „5-6 milioane de euro. Nu mă mai joc”
LPF a anunţat programul etapei a 17-a, prima de după pauza internaţională decisivă pentru echipa naţională
Mirel Rădoi nu s-a abţinut şi a criticat un jucător al Rapidului chiar în timpul meciului! Ce i-a transmis antrenorul fostului său elev de la naţionala U21
Trei românce în top 100 WTA. Jaqueline Cristian, în continuare clasată cel mai bine. Cîrstea şi Ruse au urcat câte o poziţie
Viitorul lui Mirel Rădoi pe banca Universităţii Craiova, hotărât de Mihai Rotaru: „Decizia este clară”
Marius Şumudică, uluit de modul în care CFR a pierdut meciul cu Dinamo: „Eu nu am văzut în viaţa mea aşa ceva”
Dan Şucu, aproape de o mega-lovitură! Omul de afaceri negociază cu o legendă italiană pentru a prelua banca celor de la Genoa
Los Angeles Dodgers, campioană în MLB pentru a doua oară consecutiv. Este prima echipă după 25 de ani care reuşeşte o astfel de performanţă
EXCLUSIV | Unul dintre cei mai importanţi jucători de la FCSB a ieşit din graţiile lui Gigi Becali! Ultimatumul dat de patronul „roş-albaştrilor”: „Trebuie să-i fie frică. Băi, vine iarna, tată”