Citește și

Orange Sport lansează „Dimineţi Americane”, emisiunea care vă aduce dimineaţa atmosfera Cupei Mondiale 2026 direct în faţa fanilor. Pe durata turneului final, urmăritorii vor avea parte de 30 de ediţii live, difuzate zilnic între orele 08:00 şi 09:00, pe canalul de YouTube Orange Sport România.
După prima noapte de la Mondial, Mexic s-a impus cu scorul de 2-0 în primul meci al acestei ediţii. Quinonez şi Jimenez au marcat pentru selecţionata lui Javier Aguirre.
Dragoş Borchina a analizat prestanţiei Africii de Sud şi a declarat că era clar că Mexic va câştiga partida având în vedere adversara, care, în opinia, comentatorului de la Prima Sport nu se ridică la nivelul turneului.
”În Mexic cu Africa de Sud e normal ce s-a întâmplat. Dacă te uiţi la sud-africani, au un singur băiat care joacă în Europa. E la Hannover, cu Ghiţă al nostru (n.r. Virgil).
În rest, sunt prin campionatul intern, dar nu sunt făcuţi pentru sportul ăsta. Ei sunt buni la ei în Africa, dar nu au calitate pentru a face o performanţă. Ei sunt făcuţi pentru rugby.
Quinones e golgheterul din Arabia Saudită în sezonul care tocmai s-a terminat. A dat 33 de goluri, după ce în urmă cu două sezoane a dat 20 de goluri. E remarcabil progresul lui.
A dat patru hat-trick-uri în campionat. Ultimul, cu Ittihad, fosta campioană. Deci, nu ar trebui să ne surprindă. Nu e o surpriză că el marchează”, a declarat Dragoş Borchină, la emisiunea "Dimineţi Americane", de pe YouTube Orange Sport.
