
Marcel Puşcaş, preşedintele Universităţii Craiova din Liga 1 a vorbit despre situaţia legată de cine să joace pe ”Ion Oblemenco”, după ce Adrian Mititelu s-a arătat dornic să evolueze cu echipa lui proaspăt promovată în Liga 2 pe această arenă.
Citește și
Oficialul prim divizionare a explicat că echipa sa este îndreptăţită să joace şi că fanii ar trebui puşi în prim plan, nu conflictele personale.
”Dacă stadion din Craiova a costat 60 de milioane şi tu ai pagube anuale în jur de un milion, un stadion trebuie să aibă o perioadă de amortizare. E logic să fie aşa. 10 ani, 15 ani, 20 de ani… Păi dacă tu mergi de trei-patru ani tot pe minus cu un milion, deja s-au făcut 64-65 de milioane. Şi peste 20 de ani o să fie 120 de milioane de euro pagubă, pentru că nu ştii să-l administrezi, pentru că nu permiţi celor de la FC Universitatea să evolueze acolo, pentru că nu faci spectacole, pentru că nu îl exploatezi aşa cum trebuie”, a explicat Marcel Puşcaş la Prosport Live.
”Aici nu e vorba de Mititelu sau de ne-Mititelu. Aici e vorba de principiu. Aici e vorba că oraşul tău mai are o echipă care are suporteri mulţi, şi suporteri loiali, care sunt cetăţeni ai urbei şi pe care nu-i laşi să-şi vadă favoriţii pe stadionul pentru care şi ei au plătit taxe şi impozite. Nu-i vorba de niciun Mititelu aici”, a concluzionat acesta.
