AC Milan a anunţat luni într-un comunicat plecările antrenorului său, Massimiliano Allegri, precum şi ale directorului general, directorului sportiv şi directorului tehnic al clubului.
Citește și

Terminând doar pe locul cinci în Serie A la sfârşitul sezonului, după ce s-a prăbuşit în ultimele meciuri, AC Milan, care va rata următoarea Ligă a Campionilor, a anunţat luni mai multe plecări majore într-un comunicat, cu scopul de a „reveni în Liga Campionilor şi de a construi bazele necesare pentru a câştiga şi a rămâne permanent în fruntea Seriei A” după „un eşec fără echivoc”, a precizat clubul.
Deşi au ocupat locul doi în clasament pentru o bună parte a sezonului, rossoneri s-au prăbuşit, reuşind doar 10 puncte în tot atâtea meciuri în ultima parte a campaniei. Prin urmare, clubul va întreprinde o reorganizare majoră a operaţiunilor sale sportive.
”Cu efect imediat, perioada petrecută la AC Milan s-a încheiat pentru CEO-ul Giorgio Furlani, directorul sportiv Igli Tare, antrenorul principal Massimiliano Allegri şi directorul tehnic Geoffrey Moncada. Le mulţumim tuturor pentru munca asiduă şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul petrecut la club”, a anunţat AC Milan.
”Alte anunţuri privind noile numiri vor fi comunicate imediat ce acestea vor fi finalizate, cu scopul de a avea o structură pregătită pentru sezonul următor”, a declarat clubul Milan în acelaşi comunicat de presă.
Zlatan Ibrahimovic, consilierul proprietarului, nu se numără printre cei care pleacă.
