Ultima oră
Manchester City obţine doar un egal cu Everton şi face un pas mare în spate în lupta la titlu Manchester City obţine doar un egal cu Everton şi face un pas mare în spate în lupta la titlu
VIDEO | AS Roma - Fiorentina 4-0. Cea mai clară victorie stagională pentru formaţia lui Gian Piero Gasperini VIDEO | AS Roma - Fiorentina 4-0. Cea mai clară victorie stagională pentru formaţia lui Gian Piero Gasperini
VIDEO | Gâlcă îşi ceartă jucătorii după înfrângerea cu CFR: ”Cu aşa frică nu poţi face nimic. A fost ultima şansă pentru Europa!” VIDEO | Gâlcă îşi ceartă jucătorii după înfrângerea cu CFR: ”Cu aşa frică nu poţi face nimic. A fost ultima şansă pentru Europa!”
Inter Milano a publicat un nou filmuleţ în care jucătorii sărbătoresc titlul pe melodia "Made in Romania" Inter Milano a publicat un nou filmuleţ în care jucătorii sărbătoresc titlul pe melodia "Made in Romania"
VIDEO | Reacţia lui Marian Aioani după ce a fost huiduit copios în Giuleşti. ”Sunt unele momente în care e mai bine să ridici mâna şi să îi laşi pe ceilalţi” VIDEO | Reacţia lui Marian Aioani după ce a fost huiduit copios în Giuleşti. ”Sunt unele momente în care e mai bine să ridici mâna şi să îi laşi pe ceilalţi”
Basarab Panduru nu s-a mai abţinut şi l-a pus la punct pe titularul Rapidului: "Este o problemă cu el" | VIDEO EXCLUSIV Basarab Panduru nu s-a mai abţinut şi l-a pus la punct pe titularul Rapidului: "Este o problemă cu el" | VIDEO EXCLUSIV

Cu zece zile înainte de revenirea sa în competiţie, Jannik Sinner şi-a lansat fundaţia care îşi propune să ajute tinerii din întreaga lume

Tenis Publicat de Prima Sport pe 29 apr 2025
mail-share icon Email

Suspendat pentru trei luni de Agenţia Mondială Antidoping în februarie anul trecut, numărul 1 ATP, Jannik Sinner, şi-a lansat luni fundaţia, care îşi propune să ajute tinerii din întreaga lume prin educaţie şi sport.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/22016207/1/sinner-tw-atp-tour.jpg

Numărul 1 mondial, care se pregăteşte să revină în competiţie după o suspendare de trei luni pentru dopaj, şi-a lansat luni fundaţia „menită să ajute tinerii din Italia şi din întreaga lume prin educaţie şi sport”.

Înaintea italianului, alte vedete din tenis şi-au lansat propriile fundaţii, printre care Roger Federer, care finanţează proiecte educaţionale în Elveţia şi Africa de Sud, ţara mamei sale, Novak Djokovici, care se implică în educaţie în Serbia, şi Rafael Nadal, în special în Spania.

„Prin activitatea noastră, dorim să le arătăm copiilor ce este posibil, nu doar în sport, ci şi în viaţă”, a explicat Sinner, citat într-un comunicat de presă. Fundaţia Jannik Sinner va sprijini programe sportive, proiecte şcolare şi iniţiative în societatea civilă „pentru a face sportul şi educaţia mai accesibile noilor generaţii”, se mai arată în comunicat.

Fundaţia este prezidată de Alex Vittur, impresarul jucătorului italian, iar Stefano Domenicali, şeful Formulei 1, este membru al consiliului de administraţie.

Sinner, în vârstă de 23 de ani, îşi va face revenirea în competiţie la Masters 1000 de la Roma, care va avea loc pe zgura de la Foro Italico între 7 şi 18 mai. Depistat pozitiv la clostebol în martie 2024, câştigătorul ultimului Australian Open a explicat prezenţa acestui anabolic în probele sale printr-o contaminare accidentală, prin intermediul unui masaj făcut de un membru din anturajul său.

El a fost iniţial exonerat de Agenţia de Integritate a Tenisului (TIA), o decizie pe care Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a contestat-o în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), solicitând o suspendare de la unul la doi ani.

La începutul lunii februarie, Sinner şi WADA au ajuns la un acord pentru o suspendare de trei luni, care se va încheia pe 4 mai.

mail-share icon Email
viewscnt

Tenis

Ultimele articole Toate articolele