Daniel Pancu a dezvăluit că a renunţat la bani pentru a reveni la Rapid şi a explicat care a fost motivul principal care l-a convins să accepte oferta giuleştenilor.
Citește și
Daniel Pancu, noul antrenor al celor de la Rapid, a semnat un contract valabil până în vara anului 2028 cu giuleştenii şi luni, 15 iunie 2026, a condus şi prima şedinţă tehnică.
"Pancone" a dezvăluit că întoarcerea sa pe banca giuleştenilor nu a avut nicio legătură cu aspectul financiar. Fostul selecţioner U21 a explicat că a acceptat să revină sub podul Grant din convingere şi că a făcut inclusiv concesii financiare pentru a semna cu formaţia pe care o consideră clubul său de suflet.
Tehnicianul a precizat că salariul pe care îl încasează acum este similar cu cel pe care îl avea la CFR Cluj şi a subliniat că a renunţat chiar şi la anumite beneficii contractuale pentru a putea reveni în Giuleşti.
"(n.r. Salariul la Rapid e mai mare decât la CFR Cluj?) Nu. Am şi renunţat şi la clauză. Am renunţat la bani pentru a veni la Rapid în momentul de faţă. Niciodată nu am venit pentru bani. E acelaşi salariu ca la CFR Cluj.
Nu era vorba de bani, că nu a fost niciodată vorba de bani în relaţia mea cu Rapid. De fapt, de când antrenez, eu nu am antrenat niciodată pentru bani. Eu nu am nicio zi antrenată pentru bani. De bani au nevoie copiii.
Dacă te referi la mine, eu vreau să am rezultate. Lucrul la care m-am gândit cel mai mult e că, începând din luna octombrie, beneficiez de toate condiţiile. Practic mai lipseşte doar hotelul ăla, nu ştiu dacă o să îl mai facă sau nu, pentru a dormi la bază jucătorii.
Aşa am simţi eu că e un moment foarte bun să revin." , a declarat Daniel Pancu, în exclusivitate pentru Prima Sport.
