Dominic Marcu continuă sezonul din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă cu o nouă apariţie importantă la Harghita Challenge, una dintre etapele spectaculoase ale calendarului competiţional, desfăşurată pe un traseu tehnic, rapid şi înconjurat de un cadru natural deosebit.
Citește și

Pentru echipa Dominic Marcu Racing, această etapă marchează o premieră în configuraţia actuală: prima participare la Harghita Challenge cu Tesla Model S Plaid de competiţie. Dominic Marcu a mai concurat pe acest traseu în ultimii ani cu Tesla Model 3 Performance, însă ediţia din acest sezon aduce pentru prima dată la start Model S Plaid, un proiect electric construit pentru performanţă, siguranţă şi spectacol.
După rezultatul obţinut la Marele Premiu al Oraşului Braşov — Locul 1 la Categoria 3 şi Locul 8 în clasamentul general absolut, din 105 participanţi — Dominic Marcu ajunge la Harghita cu încredere, determinare şi respect pentru un traseu unde adaptarea, precizia şi strategia sunt esenţiale.
”Mă bucur să revin la Harghita Challenge, de data aceasta pentru prima dată cu Tesla Model S Plaid de competiţie. Este un traseu frumos, într-un cadru natural spectaculos, cu o organizare foarte bună şi cu o atmosferă specială. Am mai concurat aici cu Model 3, dar Model S Plaid aduce o provocare complet diferită, prin putere, greutate şi modul în care trebuie gestionată maşina pe traseu. Abia aştept să fim la start. Suntem pregătiţi pentru orice”, a declarat Dominic Marcu.
Proiectul Dominic Marcu Racing demonstrează, etapă după etapă, că performanţa electrică poate fi rapidă, spectaculoasă şi competitivă. Tesla Model S Plaid de competiţie reprezintă una dintre cele mai curajoase direcţii din motorsportul românesc, fiind construită pentru traseele de viteză în coastă, unde puterea, precizia, siguranţa şi gestionarea energiei joacă un rol esenţial la fiecare urcare.
Participarea la Harghita Challenge este susţinută de partenerii care cred în acest proiect şi în evoluţia motorsportului electric: George Business, BCR Leasing, E.ON Energie Romania, NEPI Rockcastle, Bergenbier Fără Alcool, Pringles, Hama, Plus Autotrade, Boom Car Service, Tecnet, Service Autochelu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Unplugged Performance, PowerSports şi Mascente.
Prin fiecare etapă, Dominic Marcu Racing duce mai departe un mesaj clar: motorsportul electric poate fi performant, spectaculos şi construit cu respect pentru tehnologie, siguranţă şi public.
Pregătiţi pentru orice.
