Este o poveste despre muncă şi despre roadele ei. Care vin, la un moment dat, chiar dacă se lasă aşteptate. O poveste care poate să inspire. Nici măcar nu trebuie să-ţi placă fotbalul, ca să primeşti un aplomb în viaţă, de la acest personaj.
Citește și
Minutul 59 din meciul Belgia - Iran. Peste 70.000 de oameni pe stadionul din Los Angeles şi câteva sute de milioane care privesc la televizor. Portarul Iranului are o paradă cum rar se vede. “A făcut minuni în poartă”, ar fi caracterizarea clasică, între microbişti. Dar minunea nu constă doar în plonjonul excepţional, într-un moment decisiv pentru naţionala şi chiar naţiunea sa. Minunea se naşte din întreagă viaţă a acestui portar. Parada excepţională din meciul cu Belgia reprezintă deznodământul poveştii sale. Dar ca să-ţi dai seama de cât de mare este “minunea” trebuie să cunoşti începutul poveştii. Şi abia atunci totul capătă sens şi viaţa lui Alireza Beiranvand trezeşte emoţie.
Un om al străzii, motivat doar de un vis
Acea paradă a fost doar magnetul care să stârnească în toată lumea curiozităţi, pentru ca toată lumea să se poată inspira din călătoria sa teribilă, dar excepţională, în aceaşi timp. Dacă în 2018, când a salvat un penalty în faţa lui Cristiano Ronaldo, nu a stârnit suficient interes, acum sigur a făcut-o.
Portarul Iranului s-a născut într-o familie de păstori nomazi, din provincia Lorestan, la vreo 300 de kilometri de capitala Teheran. “Ne-am mutat dintr-un sat în altul, crescându-ne oile, asigurându-ne că nici una nu se abate de la turmă sau că nu este furată. Eu eram cel mai mare dintre fraţi, aşa că a trebuit să preiau tradiţia de la tatăl meu. Dar am vrut să fiu fotbalist”. Sunt vorbele portarului Beiranvand, cu care îi uimea pe jurnaliştii de la The Guardian.
A părăsit turma de oi când era adolescent.
A fugit din familia unde tatăl său îi rupea mănuşile şi hainele de fotbal, ca să-i scoată din cap această “nebunie”. S-a dus la Teheran, ca să-şi urmeze visul. A dormit în moschei sau pe străzi, pentru că nu avea un cămin. Când a dat probe de joc pentru primul său club de fotbal, practic, era un om al străzii. De multe ori, când se trezea dimineaţa, găsea bani aruncaţi lângă patul improvizat în faţa stadionului. Pentru că lumea credea că este cerşetor. Dar el credea în muncă şi în visul său de a juca fotbal.
O viaţă chinuită a căpătat sens, într-o singură clipă
În paralel cu antrenamentele mai spăla maşini sau făcea curăţenie pe străzi. A muncit şi într-o fabrică de confecţii sau într-o pizzerie, unde proprietarii îl lăsau să şi doarmă, după program. Şi toate aceste sacrificii îndurate doar cu visul că într-o zi va avea o paradă, cum a fost cea din meciul cu Belgia, la un Campionat Mondial. Într-o clipă, în minutul 59 al meciului Belgia - Iran, povestea vieţii lui s-a derulat cu repeziciune şi toate sacrificiile au fost răsplătite. Toată suferinţa, toate umilinţele, refuzurile sau nopţile dormite sub cerul liber. Aici nu este vorba de fotbal. E mai mult decât atât.
Cupa Mondială nu este doar despre nivelul competiţiei
Cu siguranţă că, pentru a avea un Campionat Mondial de cel mai înalt nivel, trebuiau acordate mai multe locuri pentru naţionalele din Europa şi mult mai puţine pentru cele de pe alte continente. Dar “cea mai mare sărbătoare a fotbalului” nu este doar despre nivelul competiţiei. Cupa Mondială este şi despre motivaţie, poveşti inspiraţionale, amintiri pe viaţă şi visuri împlinite. Despre viaţă, în general. Dacă vrei, poţi să vezi mai mult decât o paradă sau un şut la poartă.
