Era o chestiune de timp până când Boupendza sau N’Jie să creeze un scandal sau să facă o boacănă. Aveau potenţialul acesta, încă de când au ajuns la Rapid. Şumudică a pus pe foc două oale sub presiune, pe care nu le mai ţineau supapele, gata, gata să explodeze pe mobila scumpă a lui Dan Şucu. Păreau genul de elevi repetenţi, care se trântesc în ultima bancă şi încep să perturbe orele.
Citește și
A comis-o Aaron Boupendza, fotbalist cu “cazier” stufos în ceea ce priveşte actele de indisciplină. Doar în ultimul an a bifat implicarea într-un scandal sexual şi o bătaie într-un bar din SUA, cu un boxer profesionist, care i-a rupt maxilarul. Din cauza acelei “accidentări” a lipsit 9 meciuri, iar FC Cincinnati i-a reziliat contractul. Aşa a ajuns el să joace la Rapid. Nu era acesta un “red flag”, cum ar spune cei din generaţia “Z”? Ce aşteptări să ai de la un jucător care a schimbat 4 echipe în ultimii 4 ani şi care nu şi-a găsit liniştea nicăieri? Vine el să ajute Rapidul să urce pe culmile succesului?
Oricât de mult i-ar plăcea lui Şumudică tipologia fotbalistului golănaş, Boupendza este greu de controlat chiar şi pentru el. Asta îi trebuia Rapidului acum? Să se întreacă în comunicate şi ameninţări şi să-şi excludă din lot principalul atacant, chiar înainte de reluarea campionatului. Parcă prea mare preţul pentru 5 goluri, marcate cu Buzău, Afumaţi, Botoşani şi UTA, cât a bifat domnul Aaron Boupendza.
Dar oamenii de fotbal din Superliga României îşi cer aceste “ţepe”, cu ciclicitate. Şi chiar le merită. Este şi amuzant să urmăreşti poveştile acestor transferuri, care le provoacă la început “fluturi în stomac” conducătorilor de cluburi şi drame adolescentine, la final. Scenariul este mereu aceeaşi. Se schimbă doar actorii. Din nepricepere la fotbal şi dorinţa de a epata, patronii din România visează, periodic, să aibă vedete la echipă. Probabil asta îi face să se simtă mai bogaţi sau mai importanţi decât sunt. Julio Baptista, Konoplyanka, El Kaddouri, Mutu la ASA Târgu Mureş, Dayro Moreno, Boupendza, N’Jie… Şi cine mai ştie câţi au mai fost? Istoria i-a uitat rapid, pentru că au venit în Liga 1 când problemele lor îi erau mai mari decât potenţialul fotbalistic. Pentru că fotbalul nu se trăieşte din amintiri. De fiecare dată, cei care i-au angajat au fost “ţepuiţi”. Patronii din România se entuziasmează uşor la auzul unui nume sonor. Dar ei nu au banii arabilor sau ai turcilor, ca să îşi permită să încerce zeci de fotbalişti eşuaţi, pentru distracţia proprie sau imaginea echipei. Iar apoi îşi plâng nefericirea şi trec la “măsuri dure”. Dar la ce v-aţi aşteptat când i-aţi adus? Chiar nu v-aţi săturat de atâtea “ţepe”?