
Basarab Panduru nu a fost deloc impresionat de reacţiile avute de Iulian Cristea, la finalul partidei cu Sepsi. Fotbalistul de la FCSB a declarat că a avut probleme din cauza terenului îngust, lucru care a stârnit amuzamentul analistului TV.
Citește și
”Dacă toată lumea face terenul aşa îngust, ce faci, nu mai câştigi niciun meci? E terenul foarte îngust, nu mai baţi pe nimeni. Nu mai putem să jucăm dacă e terenul foarte îngust. Face toată lumea terenul îngust şi toată lumea o să aibă o problemă”, a declarat Basarab Panduru pentru Telekom Sport.
”A fost un meci de luptă, ne pare rău că nu am putut să jucăm pe Naţional Arena, terenul, unde zic eu că ne avantaja un teren mai lung, mai lat, unde ne place să deschidem adversarii. Aici a fost un teren mai îngust, unde cei de la Sepsi s-au închis foarte bine şi a fost un meci de luptă şi asta i-a favorizat pe ei”, a fost mesajul lui Cristea, la finalul partidei cu Sepsi, terminată la egalitate, 1-1.
