José Mourinho (63 de ani) este din ce în ce mai aproape de a reveni pe banca lui Real Madrid. S-a vorbit despre mulţi alţi candidaţi care au ieşit treptat din cursă (Jürgen Klopp, Mauricio Pochettino, Didier Deschamps, Lionel Scaloni...). În cele din urmă, portughezul pare să fie cel care va câştiga lupta, asta dacă nu se va întâmpla o surpriză uriaşă.
Citește și

Deşi nu a fost anunţată oficial, presa internaţională dă ca sigură revenirea lui ”The Special One” pe banca madrilenilor.
”Mou”, care este încântat să revină la Real, după perioada petrecută pe Bernabéu între 2010 şi 2013, nu va accepta fără să pună anumite condiţii. Una dintre ele este ca Florentino Perez să i-l aducă pe Rodri de la Manchester City, scrie Marca. Operaţiunea e dificilă, internaţionalul spaniol a fost un om de bază la echipa antrenată de Pep. Totuşi, iminenta plecare a lui Guardiola ar putea uşura negocierile pentru un transfer.
Un alt mijlocaş aflat pe lista lui Mourinho este danezul Morten Hjulmand, mijlocaşul în vârstă de 26 de ani de la Sporting Lisabona. Potrivit COPE, Sporting ar cere în jur de 50 de milioane de euro pentru mijlocaşul său central. Până atunci, Mourinho aşteaptă să fie numit oficial pe banca lui Real, imediat după ce Florentino Pérez va fi reales la următoarele alegeri pe care chiar el le-a convocat acum câteva zile într-o conferinţă de presă explozivă.
