Fanii japonezi au sărbătorit victoria echipei lor cu 4-0 în faţa Tunisiei, în cel de-al 1.000-lea meci din istoria Cupei Mondiale, rămânând pe stadionul din Monterrey pentru a strânge gunoiul din tribune, relatează Reuters. Partida a fost arbitrată de Istvan Kovacs.
Citește și

Practica, cunoscută în Japonia sub numele de gomi hiroi, reflectă accentul pus pe asumarea responsabilităţii pentru spaţiile comune.
Ken Okawa, în vârstă de 30 de ani, a declarat că este fericit să aducă această tradiţie la primul său meci de la Cupa Mondială, în timp ce s-a aplecat să adune pahare aruncate şi alte gunoaie de pe podeaua din jurul scaunului său.
„Suntem oaspeţi în Mexic”, a spus el. „Am fost tratat minunat, aşa că acesta este modul meu de a-mi arăta aprecierea.”
Practica este insuflată de la o vârstă fragedă în Japonia, unde şcolarii sunt învăţaţi să-şi cureţe singuri sălile de clasă.
Miku Takeya, în vârstă de 41 de ani, a spus că obiceiul de a face ordine după ea a devenit o a doua natură.
„Este o parte naturală a culturii noastre”, a spus ea. „Facem asta pentru a ne asigura că tot ce folosim este lăsat curat, astfel încât următoarea persoană să îl poată folosi confortabil.”
Imaginile cu fanii japonezi făcând curăţenie pe stadioane după meciurile Samurai Blue din cadrul Cupei Mondiale din acest an au devenit virale.
Înaintea meciului de sâmbătă, guvernatorul statului Nuevo León, Samuel García, a declarat că a aranjat distribuirea a 20.000 de saci de gunoi pe stadion în timpul meciului, precum şi la Fanfest şi alte locuri turistice, în urma solicitărilor fanilor japonezi, potrivit presei locale.
