Selecţionerul Germaniei, Julian Nagelsmann, a semnat prelungirea contractului care îl va menţine în funcţie până la finalul Euro 2028, a anunţat vineri Federaţia Germană de Fotbal (DFB), potrivit Reuters.
Citește și
- PrimaPlay te trimite la o finală UEFA! Abonează-te pe 6 sau 12 luni şi eşti automat înscris în tragerea la sorţi! Alege abonamentul pe 12 luni şi primeşti 3 luni BONUS! Mai multe detalii găsiţi pe acest link.
Nagelsmann, care a preluat funcţia în septembrie 2023, i-a condus pe germani până în sferturile de finală ale Euro 2024.
Contractul său iniţial era valabil până la Cupa Mondială din 2026, co-organizată de Statele Unite, Mexic şi Canada.
Fost antrenor al echipei Bayern Munchen, Nagelsmann a ajuns al doilea în topul celor mai tineri selecţioneri ai Germaniei, atunci când a preluat funcţia la vârsta de 36 de ani.
„Când am venit la DFB în septembrie 2023, nu mi-aş fi putut imagina că voi fi antrenor naţional dincolo de Euro acasă”, a declarat Nagelsmann. „Acest feedback excelent pe care îl primim cu toţii în fiecare zi ne arată că drumul nostru împreună este pe drumul cel bun. Vrem să câştigăm trofee împreună”, a mai spus el.