Ultima oră
Sorana Cîrstea nu a reuşit să se califice în semifinale la Linz. Gabriela Ruse o va înfrunta pe Andreeva Sorana Cîrstea nu a reuşit să se califice în semifinale la Linz. Gabriela Ruse o va înfrunta pe Andreeva
VIDEO | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat plecarea. ”Mă simt epuizat emoţional” VIDEO | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat plecarea. ”Mă simt epuizat emoţional”
VIDEO | Hermannstadt - Farul Constanţa 1-0. Lovitura decisivă a venit în minutul 90+2 VIDEO | Hermannstadt - Farul Constanţa 1-0. Lovitura decisivă a venit în minutul 90+2
Răzvan Lucescu, cuvânt emoţionant în biserică înainte de înmormântarea tatălui său. ”A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit” Răzvan Lucescu, cuvânt emoţionant în biserică înainte de înmormântarea tatălui său. ”A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit”
România, calificare în sferturi cu a patra victorie la turneul preliminar al Cupei Mondiale – Divizia 2 la polo România, calificare în sferturi cu a patra victorie la turneul preliminar al Cupei Mondiale – Divizia 2 la polo
FIFA a introdus noi categorii de bilete pentru Cupa Mondială. Preţurile sunt şi mai mari FIFA a introdus noi categorii de bilete pentru Cupa Mondială. Preţurile sunt şi mai mari

FIFA a introdus noi categorii de bilete pentru Cupa Mondială. Preţurile sunt şi mai mari

Fotbal Internațional Publicat de Daian Cutu astăzi, 19:25
mail-share icon Email

FIFA a introdus noi categorii de bilete, şi mai scumpe, pentru Cupa Mondială din acest an, cerând până la 4.105 dolari pentru un loc în categoria 1 din zona din faţă la meciul de deschidere al SUA împotriva Paraguayului, care va avea loc la Inglewood, California, la 12 iunie, relatează AP.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38127/22407224/1/cm.jpg


Săptămâna trecută, FIFA a stabilit un preţ maxim de 2.735 de dolari pentru biletele din categoria 1 la acest meci, dar a introdus o nouă categorie de preţuri denumită „categoria front”.

FIFA a adăugat, de asemenea, o categorie 2 din faţă pe site-ul său de vânzare a biletelor fără un anunţ public, cerând între 1.940 şi 2.330 de dolari pentru aceste bilete la meciul de deschidere al SUA.

Cupa Mondială se va desfăşura în perioada 11 iunie – 19 iulie în 16 oraşe din Statele Unite, Mexic şi Canada.

Forul de conducere al fotbalului a menţionat în informarea din 9 septembrie privind „produsele şi categoriile de bilete” că la categoria 1 se află „locurile cu preţul cel mai ridicat, situate în principal în tribuna inferioară”, dar se pare că a reţinut o parte din locurile din această categorie. Categoria 2 a fost descrisă ca fiind „situată în afara zonelor din categoria 1, disponibilă atât în tribuna inferioară, cât şi în cea superioară”.

FIFA a pus în vânzare bilete cu preţuri de până la 3.360 de dolari în categoria 1 pentru meciul de debut al Canadei împotriva echipei din Bosnia-Herţegovina, care va avea loc pe 12 iunie la Toronto.

Pentru meciurile din optimile de finală, s-au adăugat locuri la preţul de 905 dolari în Philadelphia.

Săptămâna trecută, FIFA a majorat preţul maxim al biletelor pentru finala Cupei Mondiale la 10.990 de dolari, în contextul reluării vânzărilor, afectată de o serie de probleme tehnice. Preţul era de 8.680 de dolari atunci când FIFA a pus în vânzare biletele, după tragerea la sorţi a turneului, în decembrie.

Biletele FIFA din categoria 2 pentru meciul din 19 iulie de la MetLife Stadium din East Rutherford, New Jersey, au costat 7.380 de dolari, în creştere de la 5.575 de dolari, iar cele din categoria 3 au costat 5.785 de dolari, o creştere de la 4.185 de dolari.

Joi, pe site-ul FIFA nu păreau să mai fie disponibile bilete pentru finală.

mail-share icon Email
viewscnt