S-a tras cortina peste play-out-ul Ligii 2, iar patru echipe au retrogradat la finalul ultimei etape. AFC Câmpulung Muscel, Ceahlăul Piatra Neamţ, CS Tunari şi Olimpia Satu Mare vor evolua din sezonul viitor în Liga 3.
Citește și

Ultima rundă a clarificat şi duelul de la barajul pentru menţinerea în eşalonul secund. CS Dinamo se va lupta cu Şelimbăr pentru salvare, după ce formaţia sibiană a încheiat pe loc de baraj în grupa B.
Înaintea etapei decisive mai existau două necunoscute în zona retrogradării. Se ştia deja că AFC Câmpulung Muscel şi Ceahlăul au căzut direct din grupa A, iar CS Dinamo urma să joace barajul. În grupa B, Olimpia Satu Mare avea nevoie de un rezultat pozitiv pentru a mai spera, însă remiza cu Concordia Chiajna, scor 2-2, nu a fost suficientă. Echipa a terminat cu 28 de puncte şi a retrogradat direct.
Şelimbăr şi-a asigurat locul la baraj după victoria clară cu FC Bacău, scor 4-1. Sibienii au controlat partida fără emoţii şi vor da peste CS Dinamo într-o dublă decisivă pentru menţinerea în Liga 2. În sezonul regular, cele două formaţii au remizat, scor 1-1.
În calculele retrogradării s-a aflat şi Dumbrăviţa, însă timişenii au scăpat după succesul obţinut pe teren propriu contra celor de la CS Afumaţi, scor 1-0. Chiar şi un egal le-ar fi fost suficient, deoarece aveau avantaj la criteriul punctelor acumulate în sezonul regular.
