Real Madrid i-a amendat pe jucătorii Federico Valverde şi Aurelien Tchouameni cu suma de jumătate de milion de euro, fiecare, după altercaţia din timpul unui antrenament.
Citește și

Cei doi au avut deja o altercaţie la antrenamentul de miercuri, iar situaţia a degenerat joi.
Se pare că Valverde ar fi refuzat iniţial să-i strângă mâna lui Tchouaméni, iar antrenamentul a fost extrem de tensionat, cu intrări foarte dure din partea uruguayanului. Situaţia a degenerat între cei doi jucători în timp ce se îndreptau spre vestiare, fiind rapid despărţiţi de coechipieri. Însă, în timpul încăierării, Valverde a fost rănit la faţă şi s-a prezentat imediat la spitalul Blua Sanitas Valdebebas, situat lângă centrul de antrenament, pentru a i se aplica puncte de sutură. Antrenorul Alvaro Arbeloa l-a însoţit.
Tehnicianul a afirmat că decizia luată de conducerea clubului madrilen a fost una justă.
De asemenea, Arbeloa a subliniat că au existat nişte disensiuni în interiorul vestiarului în ultimul timp.
”Sunt mândru de hotărârea cu care a acţionat clubul. Jucătorii şi-au cerut scuze fanilor şi asta e de ajuns pentru mine. Nu-mi voi răstigni public jucătorii pentru că nu merită, pentru efortul şi dăruirea lor, pentru dragostea lor pentru acest tricou şi nu voi uita asta (…) Cu toţii putem greşi şi amândoi au meritat pedeapsa, dar să mergem mai departe. Sunt doi campioni europeni şi sunt mândru de ei. Se spun multe minciuni. Este o minciună că nu sunt profesionişti şi este fals că nu mă respectă sau că nu joacă pentru că au probleme cu mine. Nu voi permite asta pentru că este complet neadevărat. Sunt responsabil pentru faptul că noi nu am fost la înălţimea aşteptărilor, dar în aceste patru luni am fost mândru de jucători şi de modul în care m-au primit. Este frustrant să ne aflăm în situaţii pe care nu ni le dorim. Trebuie să ne concentrăm asupra jocului. Dacă vrei să arăţi cu degetul spre cineva, iată-mă”, a declarat Alvaro Arbeloa, la conferinţa de presă.
”Am avut un coechipier care a apucat o crosă de golf şi m-a lovit cu ea. Ce se întâmplă în vestiarul lui Real Madrid ar trebui să rămână în vestiarul lui Real Madrid şi asta mă doare cel mai mult. Aceste situaţii s-au întâmplat întotdeauna, dar nu le justific în niciun fel. A fost un incident şi am avut ghinion că Fede a ajuns să fie rănit; are mai mult de-a face cu ghinionul decât cu ceea ce s-a întâmplat de fapt. Şi-au cerut scuze şi, de acum înainte, trebuie să ne concentrăm asupra jocului.
Vă spun, atunci când un jucător de la Real Madrid nu joacă, este o decizie sportivă. Îl aleg pe cel care cred că merită. Fanii pot sta liniştiţi cu acest vestiar şi cu aceşti jucători. Am trecut 30 de ani fără să câştigăm Cupa Campionilor. Am ajuns aici şi au trecut cinci ani fără să trecem de optimile de finală. Sunt situaţii dificile şi nu există nimeni mai bine pregătit decât preşedintele nostru să schimbe lucrurile. A reuşit să pună Real Madrid acolo unde îi este locul, iar noi trebuie să luptăm pentru a o readuce pe Real Madrid acolo unde îi este locul. Dacă antrenorul ar fi trebuit să oprească totul, îmi asum responsabilitatea. Jucătorii ştiu că au făcut o greşeală şi trebuie să servească drept exemplu pentru toată lumea. Trebuie să mergem mai departe”, a mai spus Alvaro Arbeloa.
”Este un vestiar demn de Real Madrid. Nu e uşor să accepţi două sezoane fără un trofeu şi tot ce s-a întâmplat. Ca să fii jucător de Real Madrid, trebuie să te ridici la înălţimea acestei insigne şi nu e uşor. Cu siguranţă trebuie să facem lucrurile mai bine, dar văd un vestiar sănătos, gata să câştige din nou. Sunt sigur că anul viitor toată lumea va avea mai multă experienţă. Acest vestiar este mai tânăr decât cel în care am fost eu, iar aceste experienţe îi vor ajuta să crească. Repet, nimic din aceste ultime patru luni nu mă face să spun că nu sunt fericit şi mândru de acest vestiar. Tchouameni va fi pe listă mâine (n.r. împotriva Barcelonei)”, a conchis Arbeloa.
