Bogdan Mitrea se pregăteşte să devină agent de jucători. Fost fotbalist la FCSB, Sepsi, Craiova şi ”U” Cluj, Mitrea a adunat 248 de partide în Superliga.
Citește și

Acum e pe punctul de a obţine licenţa de impresar. Fostul international a evaluat piaţa din Superliga. Mitrea a nominalizat jucătorii care pot aduce bani buni pentru cluburile de care aparţin. Viitorul impresar este însă sceptic că un jucător român va putea pleca, în curând, pe mai mult de 6 milioane de euro, cum a fost cazul lui Louis Munteanu, cedat de CFR la DC United. Mitrea crede însă că Universitatea Cluj ar putea face o super-afacere cu golgheterul campionatului, Jovo Lukic.
”Jucător român? Probabil Baiaram, Biliboc, Matei Ilie, Coubiş, Dobre, poate şi Petrila.
Nu cred că depăşeşte vreunul suma de 6 milioane pe care s-a dus Louis Munteanu. Probabil s-ar duce Lukic, dar nu este român. Atacanţii de obicei se vând cel mai bine. Vârsta e importantă. În campionatele puternice te uiţi şi e incredibil la ce vârstă se promovează jucătorii. Cazul Olaru e cel mai elocvent. Acum câţiva ani era un jucător pe care se puteau lua milioane bune. Acum nu ştiu dacă se mai pot lua 5 milioane pe el. Probabil spre Arabia unde banii nu sunt o problemă, dar nu e performanţa din Champions League, Europa League, Conference League”, a spus Mitrea la Sport Play la TVR Cluj.
CIFRELE CARIEREI LUI MITREA
- O selecţie şi un gol a reuşit Mitrea la naţionala României.
- 35 de reuşite şi 9 assist-uri în 248 de partide sunt cifrele lui Mitrea în SuperLigă.
- Două trofee are Bogdan Mitrea în palmares, ambele cu Sepsi: Cupa şi Supercupa României.
