Citește și

FCSB se află într-un stagiu de pregătire în Olanda, la Venray, pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de startul noului sezon.
MM Stoica, Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, a oferit, în direct la Prima Sport, ultimele informaţii din cantonamentul echipei. MM l-a lăudat pe Tavi Popescu, conform celor spuse oficialul de la FCSB, fotbalistul se mişcă excelent în acest cantonament.
”Miculescu şi Ngezana sunt cu noi, copiii sunt mult peste aşteptări, iar, până acum, fotbalistul care cred că vrea, anul ăsta, să demonstreze cu adevărat cine este, de departe, numărul 1 în pregătiri este Octavian Popescu. De departe!
Am mare încredere, avem şi nişte înţelegeri, am căzut de comun acord să umblăm împreună la Bucureşti (n.r. - zâmbeşte). La ce calităţi are... a pierdut nişte ani, a avut probleme cu accidentările, dar acum va fi mult mai bun decât la început, când toată lumea îl vedea un rising star al fotbalului românesc.
(n.r. – Ce s-a schimbat la Octavian Popescu?) Cred că a avut multe discuţii cu membrii staffului, cu colegii şi a realizat că viaţa trebuie luată în serios, fotbalul trebuie luat în serios. Fotbalul nu se joacă doar cu talentul, dar aşa este. Calităţile le ştiam, le etala la meciuri, dar acum implicarea lui e alta şi cred că va fi jucătorul care se poate transforma în locomotiva echipei.
Va fi bine, cred că a realizat. Are 23 de ani, e foarte tânăr şi se uită pe la Cupa Mondială unde vede jucători la fel de talentaţi în echipe mari, pe salarii imense, iar noi în Olanda ne antrenăm”, a declarat MM Stoica.
Tavi Popescu este la FCSB din 2020. De atunci a bifat 226 de meciuri pentru formaţia lui Gigi Becali, a marcat 27 de goluri şi a oferit 26 de pase decisive în toate competiţiile.
- 7 meciuri a jucat Tavi Popescu în tricoul echipei naţionale
