Gică Hagi a revenit oficial la conducerea Naţionala României la mijlocul lunii aprilie, iar debutul său pe banca tehnică a „Tricolorilor” este programat pe 2 iunie, într-un meci amical împotriva Naţionala Georgiei, la Tbilisi.
Citește și

În cadrul conferinţei de presă susţinute miercuri, 20 mai, „Regele” a vorbit despre noul său mandat şi a făcut şi o mărturisire legată de echipa care i-a rămas cel mai aproape de suflet de-a lungul carierei.
Hagi a recunoscut că echipa naţională ocupă un loc special în viaţa sa, având în vedere că a reprezentat România atât din postura de jucător, cât şi din cea de antrenor.
Totodată, fostul mare internaţional a dezvăluit că nu a ezitat nicio clipă atunci când a primit propunerea din partea Federaţia Română de Fotbal şi că a acceptat imediat funcţia de selecţioner.
”Eu am avut o singură echipă în sufletul meu, în inimă, e vorba de echipa naţională. Au fost trei momente în care Federaţia m-a dorit.
Nu mai sunt acţionar la Farul, când am putut şi am găsit să dau acţiunile, să nu mai fiu eu cel care decide la Farul, nu m-am gândit. A reprezenta România e o onoare şi va rămâne aşa”, a spus Gică Hagi, la conferinţa de presă.
