Superbet Group, una dintre cele mai importante companii din industria globală de tehnologie şi divertisment, a anunţat încheierea unui acord de refinanţare, în valoare de 1,3 miliarde de euro, cu două dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume - Blackstone şi HPS Investment Partners.
Citește și
„Suntem încântaţi să anunţăm semnarea acestui parteneriat, pe măsură ce ne continuăm traiectoria de creştere. Faptul că avem acum alături de noi doi investitori din categoria „blue chip”, Blackstone şi HPS Investment Partners, este un moment crucial în istoria companiei şi, având în vedere fundamentul financiar solid pe care îl deţine compania noastră, ne permite să ne continuăm procesul de extindere, fiind susţinuţi de poziţia unică pe care o deţinem în materie de tehnologie şi inovaţie în domeniul produselor digitale.
Împreună cu partenerii noştri strategici de investiţii, Blackstone şi HPS Investment Partners, vom continua creşterea sustenabilă a businessului. Vom investi în tehnologii inovatoare, ne vom dezvolta ecosistemul de divertisment Superbet şi vom consolida un mediu de responsabilitate în jurul afacerii pe care o derulăm”, a declarat Hans-Holger Albrecht, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Superbet Group.
Noul acord de refinanţare, în valoare de 1,3 miliarde de euro, oferă grupului Superbet o platformă financiară solidă pentru următorii ani, menită să susţină strategia de creştere continuă a grupului - inclusiv extinderea pe piaţa din Brazilia, facilitarea unor opţiuni de fuziuni şi achiziţii (M&A) şi realizarea unor investiţii suplimentare în tehnologii inovatoare.
„Viziunea noastră centrală este de a scala rapid, cu scopul de a deveni un lider global în industria de tehnologie şi divertisment, prin inovare la nivel de produs şi printr-o abordare centrată pe nevoile clienţilor. Suntem mândri să colaborăm cu Blackstone şi HPS Investment Partners, lideri mondiali în managementul activelor, în această etapă importantă a dezvoltării Superbet. Sunt foarte încrezător că acest moment definitoriu reprezintă un impuls puternic care ne va ajuta să ne atingem obiectivele ambiţioase”, a declarat Jimmy Maymann, Co-CEO al grupului Superbet.
La rândul său, fondatorul Sacha Dragic, care în prezent exercită şi funcţia de co-CEO al Superbet Group, s-a declarat „încântat de semnarea acordului de refinanţare”. “Este o dovadă a angajamentului nostru de a deveni lideri globali în industria în care activăm. Modelul de afaceri unic al Superbet integrează perfect investiţiile strategice făcute în tehnologie cu un portofoliu diversificat de produse digitale, aliniat cu tendinţele moderne în materie de consum ale jucătorilor. Mai mult, fundamentele financiare solide şi excelenţa operaţională asigură o platforma puternică pentru a putea accelera creşterea companiei noastre, având ca obiectiv expansiunea pe pieţe internaţionale cu potenţial ridicat.”
Superbet a fost asistată de Morgan Stanley şi Stifel Financial Corp (Bookrunners/ Coordonatori principali ai consultanţei financiare), precum şi de Herzog Fox & Neeman, Sidley Austin LLP şi Loyens & Loeff Luxembourg SARL (Consultanţă juridică). Blackstone a beneficiat de consultanţă financiară din partea Citi şi de asistenţă juridică oferită de Simpson Thacher & Bartlett LLP. PS Investment Partners a fost consiliată juridic de Milbank LLP.
Superbet este o companie de tehnologie şi divertisment fondată în 2008, cu misiunea de a aduce divertisment captivant, bazat pe tehnologie, în sport şi gaming pentru milioane de clienţi din întreaga lume. Grupul este prezent în 12 ţări, având pieţe comerciale în România, Belgia, Polonia, Serbia şi Brazilia, precum şi hub-uri de tehnologie şi inovare de produs în Croaţia şi Spania.