
Considerat de mulţi omul potrivit să preia banca tehnică a naţionalei României, Gică Hagi (55 de ani) a fost întrebat direct dacă-şi doreşte postul de selecţioner. Nu a dat un răspuns clar, dar a lăsat de înţeles că iniţiativa ar trebui să vină şi dinspre federali.
Citește și
Imediat după ratarea EURO, Hagi s-a transformat în portavocea care vrea schimbarea totală la echipa naţională, iar concluzia generală ar fi că Regele, liber de contract, ar fi interesat să stea în capul proiectului care să aducă, în sfârşit, restartul aşteptat în fotbalul românesc. Zvonurile dinspre tabăra lui Rădoi vorbesc despre o dorinţă a acutalului selecţioner de a renunţa la post, iar Hagi spune, printre cuvinte, că mingea s-ar afla în terenul lui Răzvan Burleanu: "Nu sunt persoana pe care să o întrebi. Nu mă angajez singur, nu?", a răspuns Hagi, pentru as.ro, când a fost întrebat dacă ar putea deveni selecţionerul naţionalei României.
"Este un moment greu, dificil, al nostru, al tuturor românilor. Aceste înfrângeri te fac să te gândeşti la o analiză profundă. România are nevoie de o construcţie la nivel naţional. Nu avem continuitate în rezultate, sunt foarte multe schimbări, şi de jucători şi de rezultate", a mai declarat Regele.
