Ultima oră
Gabriela Ruse s-a calificat în optimile turneului de dublu de la Wimbledon Gabriela Ruse s-a calificat în optimile turneului de dublu de la Wimbledon
Supriza de la Cupa Mondială l-a convins: ”Băi, au dominat Olanda!” | VIDEO EXCLUSIV

Supriza de la Cupa Mondială l-a convins: ”Băi, au dominat Olanda!” | VIDEO EXCLUSIV
Gata cu ghinionul pentru FCSB! „Roş-albaştrii” urmează să anunţe al doilea transfer al verii | EXCLUSIV Gata cu ghinionul pentru FCSB! „Roş-albaştrii” urmează să anunţe al doilea transfer al verii | EXCLUSIV
Avertismentul FIFA cu câteva ore înainte de fluierul de start al meciului Franţa - Paraguay Avertismentul FIFA cu câteva ore înainte de fluierul de start al meciului Franţa - Paraguay
Mircea Rednic poate reveni în antrenorat după o pauză de un an! Antrenorul român este dorit în Tunisia Mircea Rednic poate reveni în antrenorat după o pauză de un an! Antrenorul român este dorit în Tunisia
Canada – Maroc 0-3. Africanii s-au reinventat în repriza secundă Canada – Maroc 0-3. Africanii s-au reinventat în repriza secundă

Halterofila Mihaela Valentina Cambei, argint la categoria 49 kg!

JO 2024 Publicat de Daian Cutu pe 7 aug 2024
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/40227/21695309/2/profimedia-0896850427.jpg

Mihaela Cambei a câştigat medalia de argint în competiţia de haltere de la Jocurile Olimpice, la categoria 49 kilograme. Este a opta medalie obţinută de Team Romania la Paris.

Mihaela Cambei, declarată anul trecut cea mai bună halterofilă a Europei, se află la prima participare la o competiţie olimpică.

Sportiva noastră a ridicat 89 kilograme la prima încercare, 91 de kilograme la a doua şi 93 la a treia, la stilul smuls - cel mai bun rezultat din concurs, cu 4 kg peste campioana olimpică şi mondială, chinezoaica Zhihui Hou.

 

La aruncat a reuşit 106 kg din prima încercare, 110 la a doua şi 112 kg la cea de-a treia, însă, din păcate, deşi se aflase în frunte de-a lungul întregii competiţii, a fost depăşită de principala sa rivală, chinezoaica Zhihui Hou, a cărei ultimă încercare, reuşită, 117 kg, este şi record olimpic. Aceasta a luat aurul, cu un total de 206 kg.

“După medalia de bronz de la Jocurile Olimpice pentru tineret de la Buenos Aires (2018), după cele şase titluri europene şi două medalii cucerite la Campionatele Mondiale, Mihaela este de astăzi şi vicecampioană olimpică”, notează pe Facebook Agenţia Naţională pentru Sport.

ŞTIREA INIŢIALĂ

La smuls, Cambei a ridicat 93 de kilograme, cea mai bună performanţă a finalei, iar la aruncat a reuşit 112 kg, astfel că totalul a fost de 205 kilograme, rezultat cu care sportivei tricolore i-a revenit argintul olimpic.

La încercarea a doua de la aruncat, la 110 kg, Cambei a revenit de pe podium cu dureri puternice la mâna dreaptă. Ea s-a mobilizat însă şi a reuşit apoi să ridice şi 112 kilograme.

Titlul olimpic a fost câştigat de chinezoaica Hou Zhihui, cu un total de 206 (89 smuls, 117 aruncat). Pe poziţia a treia a podiumului a urcat Surodchana Khambao din Thailanda, cu 200 kg (88 smuls, 112 aruncat).

România mai are şapte medalii câştigate la Paris: trei de aur, trei de argint şi una de bronz.

La canotaj, au urcat pe prima treaptă a podiumului echipajul Andrei Cornea/Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu). Au obţinut argintul olimpic Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin şi Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin categorie uşoară.

La înot, David Popovici a câştigat medalia de aur la 200 m liber şi bronzul la 100 m liber.

 

 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele articole Toate articolele