Jandarmeria Capitalei anunţă că a aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 124.450 de lei, la meciul din Superligă FCSB – Rapid, scor 2-1.
Citește și

Dintre acestea, 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 100.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 20.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.
De asemenea, au fost aplicate 4 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de 6 luni.
Pe de altă parte, în urma încălcării prevederilor legale, jandarmii au întocmit două acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive.
