Ultima oră
Filipe Coelho şi-a exprimat supărarea. ” Nu cred că este corect. Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat!” Filipe Coelho şi-a exprimat supărarea. ” Nu cred că este corect. Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat!”
Discurs manifest în studioul Prima Sport după înfrângerea Craiovei: "Vreau să fac plângere la UEFA!" | VIDEO EXCLUSIV Discurs manifest în studioul Prima Sport după înfrângerea Craiovei: "Vreau să fac plângere la UEFA!" | VIDEO EXCLUSIV
Răzvan Marin provoacă un adevărat coşmar celor de la Craiova. ”Am ştiut poate să speculăm mai bine minutele de final” Răzvan Marin provoacă un adevărat coşmar celor de la Craiova. ”Am ştiut poate să speculăm mai bine minutele de final”
”Nu-mi vine să cred”. Alex Cicâldău, devastat după coşmarul suferit în Atena ”Nu-mi vine să cred”. Alex Cicâldău, devastat după coşmarul suferit în Atena
VIDEO EXCLUSIV | A fost identificată cauza declinului pentru Craiova: "E o lege nescrisă! Nu poţi!" VIDEO EXCLUSIV | A fost identificată cauza declinului pentru Craiova: "E o lege nescrisă! Nu poţi!"
VIDEO | AEK Atena - Universitatea Craiova 3-2. Oltenii suferă o adevărată dramă şi ratează calificarea VIDEO | AEK Atena - Universitatea Craiova 3-2. Oltenii suferă o adevărată dramă şi ratează calificarea

Legendarul Pierluigi Collina, după cazul Ankaragucu: ”Trebuie să se acţioneze înainte ca acest cancer să ucidă fotbalul”

Fotbal Internațional Publicat de Daian Cutu pe 13 dec 2023
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38127/21422280/1/yje1yzllmduxymm1nwyxywm5n2fjndfiywjk-thumb.jpg

Atacul asupra unui arbitru de top din Turcia din această săptămână a fost un exemplu al "cancerului" care ameninţă să ucidă fotbalul, a declarat miercuri Pierluigi Collina, oficial FIFA, potrivit AP.

Halil Umut Meler a fost spitalizat după ce a fost atacat de preşedintele clubului Ankaragucu, Faruk Koca, la finalul unui meci disputat luni. De asemenea, arbitrul a fost lovit cu picioarele de fanii care au invadat terenul.

"Este o responsabilitate pentru toţi cei care iubesc "jocul frumos" să acţioneze şi să facă ceva. Înainte de a fi prea târziu, înainte ca acest cancer să ucidă fotbalul", a declarat Collina, preşedintele Comisiei de Arbitri a FIFA.

Meler a suferit o fractură uşoară în apropierea ochiului şi a fost externat din spital miercuri.

Koca l-a lovit cu pumnul pe arbitru după fluierul final al meciului din Super Lig cu Caykur Rizespor (1-1). Meler a căzut la pământ şi a fost lovit şi cu piciorul după ce fanii au invadat terenul.

Koca şi alte două persoane au fost plasaţi în arest preventiv, fiind acuzaţi de vătămare corporală a unui oficial public.

"Imaginea lui Halil Umut întins pe jos, protejându-şi capul cu mâinile în timp ce era lovit cu picioarele de agresorii săi, precum şi imaginea vânătăii de sub ochi sunt îngrozitoare", a precizat Collina într-un comunicat. "Dar şi mai îngrozitor este să ştim că există mii de arbitri din întreaga lume care sunt abuzaţi verbal şi fizic la nivelurile inferioare ale sportului din întreaga lume, fără ca acele incidente să fie semnalate de mass-media".

Collina, fost arbitru de top, a declarat că în întreaga lume au loc incidente şi mai grave de violenţă faţă de arbitri.

"Un arbitru nu poate fi bătut din cauza unei decizii pe care a luat-o, chiar dacă este greşită", a spus el. "Maşina lui sau a ei nu poate fi bombardată sau incendiată din cauza unei lovituri de pedeapsă. Din nefericire, nu este o exagerare, deoarece maşinile bombă şi maşinile incendiate sunt ceva ce s-a întâmplat în unele ţări, şi nu atât de rar."

Koca le-ar fi spus procurorilor, în timpul interogatoriului, că l-a pălmuit pe Meler.

Ulterior, el şi-a anunţat demisia.

mail-share icon Email
viewscnt