Clinton N’Jie a fost transferat de Rapid în luna septembrie a anului trecut, sub formă de jucător liber de contract după despărţirea de Sivasspor.
Citește și
Alături de Aaron Boupendza, care a plecat şi el recent din Giuleşti în urma unui scandal de proporţii, fotbalistul camerunez a fost adus la Rapid la insistenţele lui Marius Şumudică. N Jie a ratat cantonamentul de iarnă al Rapidului din cauza unor probleme birocratice cu viza, astfel că Şumudică l-a folosti foarte puţin în 2025.
De când a sosit la Rapid acum 6 luni, Clinton N’Jie nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, bifând doar 10 apariţii în tricoul giuleştenilor, în care a reuşit să marcheze un singur gol. În acest context, aripa stângă în vârstă de 31 de ani ar putea pleca în această vară de la Rapid.
„Dacă aş şti şi eu ce are, crede-mă că l-aş face Pele. Dar nu ştiu… Dar nu-i găsesc… Ăsta cred că e sigurul jucător căruia nu-i găsesc cipul. Nu ştiu de ce, chiar nu ştiu… Vorbesc des cu el, dar…
E clar că a pierdut două perioade de pregătire. Patru luni şi jumătate în vară, plus acum cantonamentul din Dubai. E un jucător mai introvertit. Mă uitam şi ieri, ok, nu poate să facă unele lucruri, dar când pune piciorul pe minge am crezut că are magiun.
Şi la faza golului, dacă nu mă înşel, îi dă un călcâi lui Gojkovic când scoate mingea aia…Are calitate, e un jucător care a jucat la Tottenham, care a jucat pe unde a jucat şi să ajungi la vârsta de 31 de ani…
Eu l-am urmărit la Sivas anul trecut, eu nu aduceam un jucător care nu are calitate. Şi mi-a fost propus de Viorel Moldovan. Iar când am auzit de el, am crezut că nu vine în România… A jucat la Tottenham, a jucat la Marseille, despre ce vorbim?
Din punctul meu de vedere, sunt slabe şanse să mai rămână din vară. Nu ştiu ce să spun… Eu tot vorbesc cu el, încerc să-l câştig ştiind că am nevoie, dar… Rar am greşit cu jucători, uitaţi-vă câţi au mers cu mine în străinătate şi au dat randament peste tot, au rămas după aceea acolo.
Dar aici, nu ştiu… Poate voi reuşi până la urmă să găsesc soluţia. E o provocare. Dacă o reuşesc şi pe asta, gata!”, a declarat Marius Şumudică, potrivit Fanatik.
Clinton N’Jie a fost adus cu surle şi trâmbiţe la Rapid, având în vedere CV-ul impresionant pe care acesta îl are. Cotat la 850.000 de euro de către site-urile de specialitate, jucătorul camerunez a mai trecut de-a lungul carierei sale pe la echipe precum Tottenham, Olympique Lyon, Dynamo Moscow, Sivasspor şi Olympique Marseille.