Ultima oră
Emil Grădinescu, surprins neplăcut de o naţională la Campionatul Mondial: ”M-a oripilat”. Bogdan Cosmescu laudă Marocul: ”Ce explozie” | VIDEO EXCLUSIV Emil Grădinescu, surprins neplăcut de o naţională la Campionatul Mondial: ”M-a oripilat”. Bogdan Cosmescu laudă Marocul: ”Ce explozie” | VIDEO EXCLUSIV
Probleme pentru Gigi Becali! FCSB riscă să mai piardă un atacant

Probleme pentru Gigi Becali! FCSB riscă să mai piardă un atacant
Dominic Marcu a încheiat Harghita Challenge cu un nou rezultat important în sezonul 2026, obţinând locul 1 la Categoria 3 şi locul 8 în clasamentul general Dominic Marcu a încheiat Harghita Challenge cu un nou rezultat important în sezonul 2026, obţinând locul 1 la Categoria 3 şi locul 8 în clasamentul general
Alexandru Bourceanu, numit antrenor la un club din Liga 4 Alexandru Bourceanu, numit antrenor la un club din Liga 4
LIVE TEXT | Spania – Capul Verde, ora 19:00. Joao Paulo e rezervă! Echipele de start LIVE TEXT | Spania – Capul Verde, ora 19:00. Joao Paulo e rezervă! Echipele de start
Dinamo şi-a prezentat noul echipament! Cum arată tricourile cu noua siglă criticată de fani | VIDEO

Dinamo şi-a prezentat noul echipament! Cum arată tricourile cu noua siglă criticată de fani | VIDEO

Mircea Lucescu, ultimele detalii din vestiarul echipei naţionale înaintea barajului de la Istanbul: "Am avut multe probleme" | EXCLUSIV

Turcia - România Publicat de Prima Sport pe 25 mar 2026
mail-share icon Email

Naţionala Romăniei va da piept cu naţionala Turciei joi, de la ora 19:00, într-un duel din semifinalele barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial din această vară. Partida de la Istanbul va fi transmisă în direct pe Prima TV şi online, pe PrimaPlay.ro.

 

 

 

Mircea Lucescu a vorbit despre dificultăţile întâmpinate în perioada în care conduce echipa naţională, subliniind că lotul a fost afectat în repetate rânduri de accidentări şi de situaţiile complicate apărute după transferurile unor jucători. Selecţionerul a evidenţiat însă şi o veste bună, revenirea în circuitul primei reprezentative a lui Radu Drăguşin, indisponibil aproape un an din cauza problemelor medicale.

Chiar dacă parcursul din preliminarii a fost influenţat de absenţele unor fotbalişti importanţi şi de evoluţii mai puţin reuşite ale altora după schimbările de club, tehnicianul nu renunţă la obiectivul calificării la Cupa Mondială găzduită de Statele Unite, Canada şi Mexic.

Întrebat dacă duelul cu Turcia din semifinala barajului reprezintă cel mai important meci al carierei sale, Lucescu a respins această idee şi a amintit de experienţa acumulată de-a lungul anilor, menţionând echipele la care a obţinut performanţe în antrenorat.

"Credeţi că m-am gândit la trecutul meu aici? Nu. Când am ajuns... îmi trec prin faţa ochilor multe imagini, cele mai plăcute la Besiktas. Am mai văzut stadionul, dar au făcut o treabă excelentă aici.

Ne trebuie o bună pregătire, că asta determină rezultatul final, o dorinţă deosebită, iar astfel de meciuri nu se joacă, ci se câştigă. Disponibilitatea jucătorilor este importantă. Cel mai important era să-i pregătim pentru o astfel de întâlnire cu Turcia.

Timpul a fost scurt, cu multe probleme avute în toată perioada, cu accidentări, schimbări de cluburi, cu jucători care au jucat puţin. După atât timp, pentru prima dată, de un an, se întâlnesc Drăguşin cu Burcă. Au fost şi alte situaţii, dar am avut o perioadă dificilă.

Acum se pare că se reîncheagă echipa, că la nivelul ăsta vorbeşti despre o echipă. Mental, jucătorii noştri au fost atenţi şi sperăm că vor fi într-o formă foarte bună formă sportivă.

(n.r. – Este meciul carierei?) În niciun fel. Cum poate fi meciul carierei dacă am ajuns la 80 de ani, după 60 de ani de activitate la cel mai înalt nivel?", a declarat Mircea Lucescu, cu o zi înainte de Turcia – România, la Prima Sport.

În cazul în care România se va impune la Istanbul, va juca finala pentru calificarea la Cupa Mondială contra Slovaciei/Kosovo, pe 31 martie 2026.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele articole Toate articolele