Echipa Unirea Slobozia a încheiat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2, cu Universitatea Cluj, liderul clasamentului, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii.
Citește și
La Clinceni, Unirea Slobozia a deschis scorul în minutul 16, prin Gele, iar în minutul 22 se contura deja surpriza, când Toma a înscris dintr-o lovitură liberă şi gazdele conduceau cu 2-0.
Elevii lui Mihalcea au trecut pe lângă 3-0 în minutul 40 şi au intrat la cabine cu avantaj de două goluri. Clujenii au revenit în meci prin golul lui Artur Miranyan, care a înscris cu o lovitură de cap din centrarea lui Boboc.
Imediat Vlăsceanu a înscris pentru gazde, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid la Afalna, în minutul 53. Liderul clasamentului a egalat în minutul 63, la şutul din careu al lui Radu Boboc. Sekou Camara a trimis în bară, în minutul 83, iar oaspeţii au trecut pe lângă victorie la ultima fază a meciului. Masoero a trimis cu capul şi Toma a scos de pe linia porţii.
După meci, Neluţu Sabău a oferit mai multe declaraţii. El l-a transmis un mesaj jucătorilor lui.
”Trebuie să alerge, pentru că talent au. Trebuie să alergi!”
”Sunt mulţumit pentru că am revenit. La cum am arătat în prima repriză trebuie să te şi bucuri, a doua repriză am revenit, am înscris, am mai avut două sau trei situaţii. Aşa ca primă concluzie, avem mult de lucru. Nu conştientizăm şi nu realizăm că am fost o altă echipă ca tot ce înseamnă concentrare, organizare, modestie. Începem să devenit altceva, dar timpul şi astfel de jocuri te aşează şi te ajută să înveţi ce decizii iei.
Mă preocupă în aceste două săptămâni de pauză ce am de făcut cu ei pentru a îi aduce la un nivel de forţă, de viteză, de încredere, de tot ce înseamnă dueluri. Pierdem atât de uşor duelurile unu la unu. Ceva s-a schimbat, dar nu mi-am pierdut speranţa că ne vom îndeplini obiectivul. Cred că ne vom califica în play-off şi am încredere în munca pe care o fac şi în foarte mulţi jucători din echipă.
Ne-au dominat pentru că noi încercăm să jucăm şi când trebuie să aşezăm fiecare acţiune, noi nu luăm cele mai bune opţiuni. Revenim destul de greu şi prea uşor adversarul joacă în spatele fundaşilor. Aici trebuie să lucrăm, pentru că noi nu am arătat aşa. Poate că ne-am crezut prea valoroşi şi prea importanţi. Atunci s-a creat acea stare de mulţumire şi că se pot rezolva lucrurile şi când nu suntem total pregătiţi.
Trebuie să ne pregătim foarte bine, ei trebuie să alerge, pentru că talent au. Trebuie să alergi, trebuie să ai soluţii”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
Scorul final a fost Unirea Slobozia – U Cluj 2-2 şi echipa lui Sabău rămâne lider, cu 23 de puncte, iar Unirea Slobozia se află pe locul 13, cu 12 puncte.