Ultima oră
Reacţie dură după eşecul Rapidului: "Nu mă pot uita la meci! Mi se face rău" Reacţie dură după eşecul Rapidului: "Nu mă pot uita la meci! Mi se face rău"
Cei şase jucători pe care vrea să-i ia FCSB la vară! Roş-albaştrii au găsit soluţii în Franţa: ”Nivelul este foarte ridicat” Cei şase jucători pe care vrea să-i ia FCSB la vară! Roş-albaştrii au găsit soluţii în Franţa: ”Nivelul este foarte ridicat”
Ultima oră: FCSB revine în Ghencea pe stadionul Steaua

Ultima oră: FCSB revine în Ghencea pe stadionul Steaua
Ultimele veşti despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: ”E un om puternic, prea puternic”

Ultimele veşti despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: ”E un om puternic, prea puternic”
Neymar l-a pălmuit pe fiul lui Robinho! Ce măsură a luat clubul în acest caz Neymar l-a pălmuit pe fiul lui Robinho! Ce măsură a luat clubul în acest caz
Wu Yize a câştigat Campionatul Mondial de Snooker! Ce performanţă a bifat odată cu acest triumf Wu Yize a câştigat Campionatul Mondial de Snooker! Ce performanţă a bifat odată cu acest triumf

”Niciodată să nu spui niciodată”. Rafael Nadal nu exclude posibilitatea de a deveni antrenor

Tenis Publicat pe 28 dec 2024
mail-share icon Email

Deşi s-a retras din activitatea de sportiv în urmă cu doar două luni, Rafael Nadal nu este niciodată departe de terenurile de tenis. La Jeddah, la Next Gen ATP Finals, legenda cu 22 de titluri de Grand Slam a acordat un interviu pentru Arab News şi The National, în care a declarat că nu exclude posibilitatea unui viitor ca antrenor.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/21881371/1/twitter-nadal-2-1.jpg

Întrebat despre un potenţial rol de antrenor, Nadal a spus: ”Niciodată să nu spui niciodată”.

”Este prea devreme să mă gândesc la aşa ceva. Trebuie doar să-mi organizez viaţa. În acest moment, nu mă văd făcând aşa ceva, dar nu ştiu cum va fi viaţa mea peste unul, doi sau trei ani”, a adăugat el.

”Regele zgurii”, Rafael Nadal, şi-a încheiat cariera în noiembrie, după faza finală a Cupei Davis, la 38 de ani.

După doi ani petrecuţi urmărind o formă pe care nu a reuşit niciodată să o prindă, cu o succesiune de tratamente, operaţii, Nadal a decis să pună capăt unei cariere excepţionale.

Câştigător a 22 de titluri de Grand Slam, dintre care 14 Openuri ale Franţei între 2005 şi 2022, Rafael Nadal, care a jucat doar 23 de meciuri în ultimele două sezoane, se va retrage aşadar la doi ani după Roger Federer.

Rafa Nadal are în total 92 de titluri, dintre care 22 de Grand Slam (două la Australian Open, 14 la Roland Garros, două la Wimbledon şi patru la US Open), 36 de titluri Masters 1000; două medalii olimpice de aur, la simplu la Beijing 2008 şi la dublu la Rio 2016; şi cinci titluri de Cupa Davis cu Spania (2004, 2008, 2009, 2011 şi 2019). A disputat 1 307 meciuri ATP, de la primul la Mallorca 2002, cu o victorie în faţa paraguayanului Ramón Delgado, până la ultimul din acest an, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu o înfrângere în faţa lui Novak Djokovic, pentru un bilanţ de 1080-227.

Aceste evoluţii i-au adus o avere în premii de peste 123 de milioane de euro.

Spaniolul a fost numărul unu mondial timp de 209 săptămâni în opt rânduri, între 2008 şi 2020. Şi deţine recordul de săptămâni consecutive în Top-10 cu 912 între 2005 şi 2023. Printre recordurile sale se numără numărul de titluri pe zgură (63), într-un singur turneu (cele 14 de la Paris); numărul de sferturi de finală la Masters (99); cele mai multe sezoane consecutive cu cel puţin un titlu (19 din 2004 până în 2022) şi numărul de trofee câştigate fără a pierde un set (30).

mail-share icon Email
viewscnt

Tenis

Ultimele articole Toate articolele