Naţionala României a ratat şansa de a ajunge la Cupa Mondială în această vară, fiind învinsă joi seară de Turcia, la Istanbul, cu scorul de 1-0, în semifinala play-off-ului pentru turneul final. Turcia va înfrunta în finala play-off-ului câştigătoarea meciului Slovacia – Kosovo, iar tricolorii vor disputa un amical cu învinsa din partida de la Bratislava.
Citește și

Prima parte a reprizei întâi a fost una de tatonare, în care tricolorii au încercat să meţină un tempo scăzut pentru acţiunile gazdelor, urmărind să întrerupă atacurile acestora cât mai departe de poarta lui Radu.
Turcii au controlat repriza, având 69 la sută posesie, dar jucătorii lui Mircea Lucescu au reuşit ceea ce şi-au propus, nelăsând spaţii gazdelor. Calhanoglu a încercat poarta lui Radu, din lovitură liberă, în minutul 17, dar nu a cadrat şutul, apoi Hagi a răspuns, în contul naţionalei noastre, dar şutul său l-a lovit pe Yuksek şi a ieşit în corner.
Un minut mai târziu Dragomir a lovit bara porţii lui Cakir, dar autorul pasei, Bîrligea, se afla în ofsaid. Arda Guler a trimis puţin peste poartă în minutul 32, fază iniţiată după o greşeală a lui Raţiu, care a vrut să dribleze în margine, pentru ca patru minute mai târziu Hakan Calhanoglu a şutat şi el pe lângă bara din dreapta lui Radu.
Turcii nu au mai pierdut timpul în repriza secundă şi în minutul 53 Arda Guler a trimis o pasă formidabilă, peste toată apărarea noastră, iar Ferdi Kadioglu a preluat, a rămas singur cu Radu şi l-a învins pe acesta, deschizând scorul.
Ianis Hagi a şutat din voleu puţin pe lângă bară, în minutul 56, însă nici turcii nu au rămas datori şi Kenan Yildiz a lovit transversala, în minutul 61. Ionuţ Radu a scos în corner un şut al lui Arda Guler, în minutul 72.
Cinci minute mai târziu, Stanciu a trimis şi el în bară, mingea plimbându-se pe linia porţii şi fiind trimisă în afara terenului de Bîrligea, care se afla însă în ofsaid.
Turcii au revenit în ofensivă, dar tabela a rămas neschimbată şi gazdele s-au impus cu 1-0, calificându-se pentru finala barajului de calificare la Cupa Mondială 2026. Noi rămânem acasă încă patru ani!
Prestaţia echipei României a lăsat puţin loc pentru satisfacţii, iar fazele periculoase create la poarta adversă au fost rare pe durata partidei. „Tricolorii” au ajuns sporadic în apropierea careului turcilor, însă lipsa de claritate la finalizare a făcut ca ocaziile construite să nu se transforme în goluri, portarul Uğurcan Çakır trecând fără emoţii peste momentele de presiune.
Conform evaluărilor publicate de Flashscore şi SofaScore, cel mai bine notat jucător al României a fost fundaşul stânga Nicuşor Bancu. Fotbalistul de la Universitatea Craiova a primit nota 6.7 pe Flashscore şi 7 pe SofaScore, fiind apreciat pentru implicarea constantă pe faza defensivă şi pentru efortul depus pe toată durata meciului.
Imediat în urma sa s-a clasat portarul Ionuţ Radu, care a primit 6.7 din partea Flashscore şi 6.8 pe SofaScore, după câteva intervenţii importante care au menţinut echipa în joc.
La capitolul evoluţii modeste s-au remarcat Andrei Raţiu, notat cu 5.7 şi 6, Valentin Mihăilă, care a primit 4.5 şi 6.1, precum şi Răzvan Marin, evaluat cu 5.7 şi 6.2.
O impresie bună a lăsat însă Nicolae Stanciu, introdus pe parcursul partidei. Mijlocaşul a adus mai multă claritate în jocul ofensiv al României şi a fost recompensat cu 6.6 pe Flashscore şi 6.9 pe SofaScore.
