Emil Săndoi (60 de ani) a făcut parte din ultima echipă care a adus titlul la Craiova. În 1991, „alb-albaştrii” au reuşit eventul, după ce s-au impus şi în campionat, şi în Cupa României.
Citește și

După finala Cupei României de la Sibiu, câştigată de trupa lui Coelho la penalty-uri, Săndoi e sigur că oltenii vor repeta performanţa din urmă cu 35 de ani şi vor face eventul. Cupa a ajuns deja în Bănie, iar titlul poate fi adjudecat duminică pe Ion Oblemenco.
”Am fost primul care a spus, încă din toamnă, că Universitatea Craiova trebuie să se gândească în acest an la event. Un prim pas a fost făcut. Rămâne jocul de duminică. A fost o finală frumoasă. Şi Universitatea Cluj a dat o replică pe măsură, demonstrează că este meritat a doua echipă a campionatului, după Craiova. Un plus pentru Craiova, dar şi ”U” Cluj s-a ridicat la nivelul echipei mai bune”, a spus Săndoi la finalul disputei de la Sibiu.
”Nu mă aşteptam ca U Cluj să rămână în cărţi până la final”
Fostul căpitan al oltenilor a găsit explicaţii pentru parcursul excelent al craiovenilor în actuala stagiune. ”Investiţiile făcute, transferurile, faptul că e o echipă disciplinată şi cu multe valori individuale. Craiova are în componenţă cei mai mulţi jucători care pot face diferenţa. Este marele atu. Acum toate gândurile zboară la meciul de duminică, e foarte important, un titlu aşteptat de mult timp, care e mai aproape ca niciodată. Chiar am spus că Craiova o să câştige titlul mai devreme de ultima etapă. Deşi nu mă aşteptam ca U Cluj să rămână în cărţi până la final. Craiova e favorită, mai bună, dar în fotbal se poate întâmpla orice”, a mai spus Săndoi.
Fostul fundaş a fost pe teren la ultimul titlu câştigat de olteni, în 1991.
”Sigur va fi un stadion arhiplin, deja cred că e sold-out. Ştiu din experienţa mea ca fotbalist, că reuşeşti să te depăşeşti când joci în faţa unui stadion arhiplin. Eu cred că Craiova va fi campioană după meciul de duminică. Îmi aduc aminte de ultimul titlu. Mai am un motiv de bucurie că am fost şi golgheterul echipei în acea perioadă. M-aş fi bucurat să fie Romanchuk golgheterul echipei acum. Glumesc, poate să fie un sezon deosebit pentru Craiova. Cred că o să-i putem felicita după meciul de duminică pe toţi cei care răspund de acest club”, a încheiat Săndoi.
