Florin Tănase (31 de ani) se află într-o situaţie complicată la FCSB după ce a intrat într-un conflict cu patronul echipei, Gigi Becali.
Citește și
Mijlocaşul se află la final de contract cu fosta campioană şi, pentru a prelungi contractul, a solicitat un contract valabil pentru următoarele patru sezoane. Refuzat de Becali, Tănase a avut o nouă propunere şi a solicitat un împrumut în valoare de două milioane de euro.
Cele două părţi n-au ajuns, momentan, la o înţelegere, iar Tănase n-a mers cu echipă în Olanda, acolo unde lotul FCSB-ului se pregăteşte înaintea noului sezon. Modul în care jucătorul, devenit liderul echipei după plecarea lui Olaru în Belgia, a abordat situaţia l-a amuzat pe Basarab Panduru.
"Despre Tănase e o discuţie. Tot ce s-a întâmplat în ultimul timp îmi dă impresia de un Tănase aşa cum l-am avut în cap. E şmecher, nu e fraier! Să te duci să ceri două milioane împrumut, eu spun ce am citit: două milioane împrumut, contract pe patru ani, ţi-i dau înapoi din salariu, nu poţi să mă dai afară, ceva a avut el în cap. Poate a avut şi ofertă din China, acolo era de trei milioane pentru doi ani.
Dar e şmecher, nu e fraier. Mamă, ce-i merge mintea. E pentru prima dată când văd aşa. Trebuie să ai tupeu mare de tot! Ştie ce poate, cum să ceară, văd un alt fel de om", a spus Basarab Panduru, în exclusivitate pentru Prima Sport.
