
Mihai Roman, atacantul echipei Universitatea Craiova, este aproape să se retragă. Are probleme medicale destul de serioase, la inimă, motiv pentru care cariera sa se poate termina prematur, la doar 28 de ani.
Citește și
A efectuat mai multe analize, iar totul părea în regulă la prima vedere. Situaţia lui este asemănătoare cu cea a lui George Ţucudean, dar se părea că mai poate să mai joace fotbal. Totuşi, acum Marcel Popescu, managerul formaţiei Universitatea Craiova, a declarat că sunt şanse mari să renunţe.
”Mihai a fost la un control, iar cel făcut a fost cu un verdict neplăcut pentru noi şi pentru el. Urmează să facă o investigaţie şi s-ar putea să fie vorba de o intervenţie chirurgicală sau un stop de la efort. E o situaţie delicată. Este o situaţie similară cu cea a lui Ţucudean. Parcă mai delicată decât la Ţucudean.
Am stat de vorbă cu medicul şi mi-a zis că Ţucudean avea simptome, dar riscul să se întâmple ceva letal era mic. La Roman nu există simptome, dar riscul să se întâmple ceva fulgerător este foarte mare.
Un medic poate să explice, dar e o situaţie mai delicată decât la George Ţucudean. El nu simte că lucrurile se agravează, ci doar aparatele… Nu-l vom lăsa pe Mihai Roman să-şi rişte viaţa. Normal că mai sperăm să mai joace la fotbal.
E o situaţie delicată. Am mers peste tot cu el, există un raport medical, dar trebuie reconfirmat într-o investigaţie făcută în altă parte. Tragem pentru el şi pentru noi. Este o pierdere umană şi cântăreşte mai mult ca 10 titluri”, a declarat Marcel Popescu la ProSport.
Roman nu a jucat în acest sezon, iar cota i s-a prăbuşit la 50.000 de euro. Ultimul meci datează din stagiunea trecută, dintr-un meci cu Astra Giurgiu, din decembrie.
