Marius Şumudică, în prezent liber de contract, a avut un atac virulent la adresa lui Filipe Coelho, antrenorul Universităţii Craiova.
Citește și

Fostul tehnician al Rapidului a comentat modul portughezului de a se comporta în relaţia cu Ştefan Baiaram, unul dintre principalii fotbalişti pentru export ai clubului.
După plecarea lui Mirel Rădoi şi venirea lui Coelho pe banca oltenilor, Baiaram a prins tot mai puţine minute, astfel că randamentul său a scăzut. În 2026 a marcat o singură dată în campionat, în locul său fiind preferaţi Nsimba, Monday Etim sau Assad Al Hamlawi.
Şumudică a condamnat felul în care lusitanul îl tratează pe Baiaram, jucător ajuns în angrenajul Echipei Naţionale şi fiind unul dintre cei mai bine cotaţi din lotul echipei.
"Din punctul meu de vedere, Baiaram este un jucător care îţi poate face diferenţa în orice moment. Este un jucător pe care trebuie să ştii să îl câştigi, cu care trebuie să ştii să te comporţi. Este genul de jucător care, cred eu, trebuie mângâiat în unele momente, cu toate că nu este normal. Dar trebuie să fii atât de dibaci încât să scoţi maximul din el.
Păi, bagă-l, bă, băiatule din primul minut, să vedem dacă poate sau nu poate. Bagă-l şi pe el, cum îi bagi pe toţi. Ba joci cu Nsimba, ba joci cu Asad, ba joci cu Etim. Chiar aşa? Ăsta e oaia neagră? Gata, ăsta e jucătorul român, să-l punem deoparte?
Ia daţi-i, bă, şanse lui Baiaram şi ajutaţi-l când este într-o perioadă proastă. Să vedem dacă poate. Nu pierzi meciul că joacă Baiaram. Dă-i şanse de la început, să vedem dacă poate. Dacă tu îl bagi în focuri, când mai sunt doar 30 de minute. Ce, vrei să îţi câştige Baiaram meciul.
Ce să rişti cu Baiaram? Păi, Etim, când vine la mijlocul terenului şi sare cu piciorul pe ăla? Trebuia să îi dea suspendare… Ce ţi-a făcut Baiaram de nu îl mai bagi?", a spus Şumudică, potrivit Fanatik.
