FC Voluntari a câştigat duelul cu FC Bihor din etapa a şaptea din play-off-ul ligii secunde, scor 2-1, însă l-a pierdut pe Alexandru Gîţ după o accidentare horror.
Citește și

Au fost momente de panică pe arena Anghel Iordănescu, după ce fundaşul Voluntariului a suferit o fractură de tibie şi peroneu în urma unui duel cu bihoreanul Răzvan Gunie.
Ambulanţa a rămas blocată pe teren din cauza apei şi a noroiului, astfel că jucătorii au fost nevoiţi s-o împingă. Gîţ a fost operat azi noapte la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti şi va lipsi cel puţin 7 luni de pe gazon.
„A fost operat azi-noapte, după miezul nopţii, la Spitalul de Urgenţă. Are fractură de tibie şi peroneu. Aşteptăm să vedem cum a decurs operaţia. El e speriat, e în stare de şoc. E normal, după o asemenea traumă. Dar suntem toţi alături de el. Viaţa merge înainte şi suntem alături de el. Urmează o pauză de 6-7 luni. Toţi suntem alături de el, toată lumea îl încurajează.”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor, Bogdan Bălănescu, preşedintele clubului din Voluntari.
Mihai Stoica s-a oferit să-l ajute
La scurt timp după ce a văzut imaginile cu jucătorul Voluntariului accident, preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a decis să-l ajute în procesul de recuperare.
Oficialul campioanei l-a invitat pe Gîţ să înceapă perioada de recuperare la baza din Berceni a roş-albaştriilor alături de Ovidiu Kurti, unul dintre cei mai renumiţi kinetoterapeuţi din ţară.
"Îi transmit lui Bogdan Bălănescu de pe acum că băiatul este oricând binevenit să înceapă perioada de recuperare la noi, cu Ovidiu Kurti. Ţicu a fost, şi el a avut o accidentare gravă, Dragoş Iancu, tot ceva cu dublă fractură. Îl aşteptăm pe Alex să vină la noi", a anunţat MM Stoica, în exclusivitate pentru Prima Sport.
”Credeţi-mă că nu am văzut de mult că jucătorii mei să plângă aşa în vestiar. Sacrificiul este, totuşi, prea mare pentru cele trei puncte în seara aceasta. În astfel de momente, din punctul meu de vedere fotbalul nu mai contează. E prea mult!”
Florin Pârvu, antrenor Voluntari
