
România s-a făcut de râs în ceea ce trebuia să fie meciul dătător de moral pentru viitor: tricolorii lui Mirel Rădoi au fost spulberaţi de Norvegia, 4-0, într-un meci în care Haaland a marcat un hat-trick, iar naţionala a fost dominată la toate capitolele.
Citește și
Nicolae Stanciu a explicat aproape plângând că este un rezultat dezamăgitor şi nu înţelege ce s-a întâmplat în această seară pe teren, când nordicii ne-au învins la scor cu mare lejeritate.
”Mai dezamăgitor e că am făcut două meciuri proaste şi nu ştiu ce vom face pentru a ne reveni pe viitor. Prima repriză din Islanda a fost foarte, foarte proastă. Am început slab, a fost greu să revenim. Venind de acolo după o calificare ratată, era clar că moralul nu e unul bun, deşi au fost schimbări foarte multe în primul 11 tot nu am reuşit să practicăm un fotbal bun şi să ne ridicăm la nivelul Norvegiei. E dureros, atât pentru noi, cât şi pentru cei care ne urmăresc.
Din tribune, la ce am văzut, mi se părea că joacă cu o lejeritate mare. Puteau să-şi creeze ocazii oricând. Noi am fost crispaţi, am greşit mult, de asta şi scorul acesta de 4-0. E greu să vii la naţională şi să pierzi aşa, dar e mult mai dureros decât calificarea pierdută la club. Nu cred că e vorba despre experienţă, cine joacă trebuie să dea totul. Şi noi, care am intrat la 4-0, trebuia să facem ceva. Chiar nu ştiu la ce să mă aştept de la meciul cu Austria.
Probabil multă lume, vorbesc în numele meu, se gândeşte că unii dintre noi venim la naţională doar să facem figuraţie. Dar nu e aşa. Eu am o lună în cantonament, la Praga ne-au ţinut în hotel, nu am avut voie să ieşim. Soţia e singură la Praga însărcinată, am văzut-o doar o zi într-o lună. Dacă nu iubeam să vin la naţională, chiar dacă avem unele zile mai proaste, nu veneam. Şi noi facem mari sacrificii pentru echipa naţională, dar din păcate nu e de ajuns în momentul acesta. Nu cred că mai putem vorbi că noi, românii, suntem mai tehnici decât Norvegia sau Suedia. Dacă nu arătăm asta şi în teren, dacă nu ne dorim mai mult decât ei, dacă nu alergăm mai mult...Doar aşa vom putea să avem succes din nou.
Urmează meciul cu Austria şi trebuie să uităm acest rezultat. Dar aşa am zis şi cu Islanda. Acum se întâmplă la fel. Sper ca după meciul cu Austria să fim mai fericiţi”, a declarat Stanciu imediat după meci.
