
Perechea româno-ucraineană Raluca Olaru / Nadiia Kichenok s-a calificat în turul al treilea al turneului feminin de dublu de la Wimbledon, după ce a învins, în trei seturi, cuplul britanic Alicia Barnett / Olivia Nicholls.
Citește și
Raluca Olaru şi Nadiia Kichenok (Ucraina) s-au impus cu 3-6, 6-4, 7-6 (10-5) în faţa perechii britanice formate din Alicia Barnett şi Olivia Nicholls. Meciul a durat trei ore şi opt minute, iar învingătoarele au avut un procentaj mai bun la punctele câştigate cu al doilea serviciu (48%), reuşind să facă doar 14 erori neforţate, faţă de 20 ale perechii britanice.
În turul al treilea, Olaru şi Kichenok vor întâlni învingătoarea din meciul disputat între perechea Elise Mertens / Shuai Zhang şi perechea Viktorija Golubic / Camila Osorio.
