Denis Drăguş este una dintre ţintele lui FCSB pentru perioada de transferuri de la vară. Cele două părţi au început deja un dialog de la distanţă.
Citește și

Becali a declarat că e impresionat de calităţile atacantului, în timp ce Drăguş a mărturisit că ar fi încântat să poată lucra din nou cu Mirel Rădoi, aşa cum s-a mai întâmplat la reprezentativa de tineret.
Drăguş e împrumutat în acest sezon la Gaziantep, de la Trabzonspor. Jurnaliştii tuci au aflat că cine îl vrea pe internaţionalul român ar trebui să plătească în jur de 2.5 milioane de euro. Vara trecută, Trabzonspor şi Standard Liege au bătut palma pentru transferul definitiv al lui Denis Drăguş pentru 1.7 milioane de euro, dar belgienii au păstrat 20% din drepturile atacantului.
Suma de transfer (2,5 milioane de euro) n-ar fi o problemă pentru Becali. FCSB a plătit şi mai mult în istoria recentă pentru jucători ca Daniel Bîrligea sau Florinel Coman (3 milioane).
Obstacolul major e contractul lui Drăguş. Jucătorul e plătit în Turcia cu 1.5 milioane de euro pe an, cu mult peste plafonul salarial de la FCSB.
Pentru a veni în România, Drăguş ar trebui să accepte o diminuare considerabilă a salariului şi să accepte să câştige mai mult din bonusuri de performanţă.
Mirel Rădoi crede că Drăguş are calităţi indiscutabile, dar i-a găsit şi un defect. Antrenorul a adăugat că atacantul ar avea nevoie de continuitate şi de mai multe meciuri în picioare pentru a reveni la cifrele - goluri şi assisturi - din trecut.
”Îl ştiu, e un jucător interesant, am avut o relaţie bună cum de altfel am cu toţi jucătorii pe care i-am antrenat, din punctul meu de vedere, acum nu ştiu dacă şi din punctul lor. Un jucător foarte, foarte interesant. I-am găsit o chestier în cantonamentul naţionalei de tineret din 2019 unde s-a şi accidentat la tendon. I-am zis: îmi place că ai o doză de egoism pentru că eşti un jucător de atac, dar doza ta de egoism e mult mai mare decât ar fi doi atacanţi la un loc.
Are un singur defect în momentul de faţă pentru simplul fapt că este totuşi prea egoist. În rest, cred că nu-I poate contesta nimeni valoarea şi calităţile. Nu mai are în ultima perioadă cifrele pe care le avea în campionatul României, dar dacă mă gândesc bine nici n-a avut o continuitate”, a spus Mirel Rădoi.
