Aurelien Tchouameni şi Federico Valverde sunt protagoniştii unui scandal uriaş, iar Real Madrid are de gestionat o situaţie complicată.
Citește și

Presa iberică susţine că totul a început cu o fază de joc, un fault care a declanşat una dintre cele mai aprinse altercaţii văzute vreodată la Valdebebas (centrul de antrenament al clubului).
Se pare că francezul şi uruguayanul s-au confruntat, s-au împins şi au avut o altercaţie violentă care a continuat în vestiare.
Marca relatează că e a doua zi când cei doi au o dispută aprinsă. Lucrurile au degenerat extrem de grav, iar în urma unei altercaţii fizice, Federico Valverde a fost transportat la spital.
”Real Madrid CF anunţă că, în urma incidentelor care s-au petrecut în această dimineaţă (n.r. joi) la antrenamentul primei echipe, a decis să deschidă o procedură disciplinară împotriva jucătorilor noştri, Federico Valverde şi Aurelien Tchouameni.
Clubul va oferi actualizări cu privire la soluţiile ambelor proceduri odată ce procedurile interne corespunzătoare vor fi finalizate”, e comunicatul celor de la Real Madrid, cu privire la bătaia dintre cei doi jucători.
