FCSB se află în acest momente în Turcia, acolo unde efectuează canonamentul de iarnă.
Citește și
Până la revenirea în ţară, care este programată pe data de 16 ianuarie, campioana României a rămas în Antalya pentru a efectua pregătirea de iarnă, cu scopul de a se pregăti cât mai eficient pentru a ataca un nou titlu şi pentru a avea un parcurs cât mai lung în Europa League.
În cantonamentul din Turcia, FCSB a disputat 2 meciuri de pregăitre. „Roş-albaştri” s-au impus cu scorul de 2-1 în primul amical în compania celor de la Hamburger SV, meci în care Darius Olaru s-a accidentat şi va lipsi mai bine de o lună, şi au pierdut în cel de-al doilea, împotriva lui Dinamo Kiev, scor 2-1.
La antrenamentul efectuat astăzi, doi dintre titulari şi-au aruncat cuvinte grele. Este vorba despre Adrian Şut şi Daniel Bîrligea, fotbalişti ce s-au înjurat în timpul antrenamentului, Mihai Pintilii fiind nevoit să intervină pentru a calma spiritele.
Tensiunile dintre cei doi au apărut în momentul în care Bîrligea a susţinut că Şut, care era în echipa adversă, a scăpat mingea în afara terenului. „Bă! Ce, mă, eu am dat-o afară, mă? Iar vorbeşti tu, mă, în p*** mea?”, a fost reacţia închizătorului de la FCSB, care a urlat în direcţia lui Bîrligea.
Cei doi nu s-au calmat şi au continuat să vocifereze unul către celălalt, iar Mihai Pintilii a fost nevoit să intervină şi să îi potolească pe cei doi, pentru ca momentul tensionat să nu escaladeze către un adevărat scandal.
„Bîrligea, Bîrligea. Calmaţi-vă. Ia, gata. A ieşit cu mingea perfect afară, şi-a dat-o singur. A zis că poate ieşi oriunde, nu doar acolo sau acolo (n.r. - gesticulează). Calmaţi-vă!”, a strigat Pintilii, în timp ce Bîrligea era îmbunat şi de Siyabonga Ngezana.
Se pare că încercarea lui Pintilii nu a avut niciun efect asupra tenisunilor dintre cei doi, Şut venind cu o replică acidă către atacantul adus de la CFR Cluj: „Ai ajuns tu să vorbeşti la echipa asta... du-te-n p*** mea”.
Văzând ceea ce se întâmplă între cei doi elevi ai săi, Elias Charalambous a intervenit şi el. La finalul antrenamentului, cei Bîrligea şi Şut au discutat şi au dat-o la pace, notează GSP.