
Anghel Iordănescu, fost selecţioner al României, îi ia apărarea lui Mirel Rădoi, în ciuda rezultatelor slabe înregistrate de tricolori cu el la conducerea băncii tehnice. Crede că e nevoie de mai mult timp până când tânărul antrenor să îşi pună la punct strategia şi filozofia faţă de fotbal.
Citește și
”În momentul de faţă, Mirel Rădoi trebuie să rămână la echipa naţională. Trebuie să îşi ducă contractul până la capăt şi după cele două jocuri care vor veni el va fi cel care va hotărî. Eu sper ca răspunsul lui să fie pozitiv.
Meciul din Islanda a fost un meci pe care l-am pierdut, nu am jucat, iar mental a fost foarte greu pentru jucători şi pentru Rădoi să îi determine şi să îi mobilizeze pentru celelalte două jocuri", a declarat Anghel Iordănescu.
Hagi, printre favoriţi să-i ia locul lui Rădoi
Interesul pentru numele care ar putea fi rostit după plecarea lui Mirel Rădoi, care se poate despărţi de naţionala României după meciurile din noiembrie, e tot mai mare. Ar putea ca Gică Hagi să vină în locul său, considerat de Daniel Stanciu omul potrivit care ar veni într-un moment cât se poate de potrivit.
Acesta a declarat la Fotbal Look de pe Look Sport + că ”Regele” a demonstrat, prin ce a făcut la Viitorul, că poate să aducă un plus pentru prima reprezentativă. E capabil să motiveze jucătorii şi să îi facă să joace foarte bine, chiar dacă au trecut printr-un moment nu foarte bun.
”E important ca naţionala să câştige meciurile şi trebuie să şi joace, dar deocamdată noi migrăm între cele două variante, jocuri bune şi jocuri mai puţin bune dar cu rezultate, fără să avem un efect. Cred că din toate punctele de vedere, Hagi e cel mai potrivit, dacă pleacă Mirel Rădoi. Rădoi e un antrenor tânăr, care vede altfel fotbalul.
Când FRF l-a numit pe Rădoi şi-a asumat un risc. El are o filozofie apropiată de ce se face în Europa. Trebuie să ai şi timp să pui în practică ce vrei. Rezultatele şi evoluţia echipei naţionale vin ca o confirmare dacă se adaptează acolo sau nu. Până acum nu s-a adaptat. Dacă va pleca, eu cred că varianta cea mai bună e Hagi. E un antrenor care a demonstrat că poate să motiveze jucătorii, chiar şi pe cei care au ieşit dintr-un circuit important.
Eu sunt sigur că nu ar veni pe bani mulţi la naţională. El ar vrea să vină”, a declarat Daniel Stanciu la Fotbal Look, de pe Look Sport +.
