UTA Arad ar putea rămâne fără unul dintre cei mai importanţi jucător din sezonul trecut.
Citește și

Marinos Tzionis (24 de ani) a intrat în atenţia mai multor cluburi importante din Europa după prestaţiile din tricoul UT-ei în ediţia recent încheiată. Pe lângă asta, cipriotul a fost convocat constant prima reprezentativă a ţării sale.
Fotbalistul care evoluează preponderent în flancul stâng al atacului mai are un an contract cu arădenii, iar până în acest moment nu a semnat prelungirea înţelegerii.
Din informaţiile obţinute de Prima Sport, de serviciile lui Tzionis s-ar fi interesat Pafos, echipă care a evoluat în faza principală a Ligii Campionilor în sezonul trecut şi care acum a terminat pe poziţia a patra în Cipru. Impresarul jucătorului a purtat deja discuţii cu reprezentanţii clubului şi negociază plecarea acestuia din Superligă.
În cazul în care nu va ajunge la o înţelegere cu jucătorul pentru prelungirea contractului, conducerea arădenilor s-ar putea să fie nevoită să-l vândă în această perioadă de mercato. Întrucât a intrat în ultimul an de contract, Tzionis va putea semna în iarnă cu orice altă echipă.
1 gol şi două pase decisive a reuşit Tzionis în acest sezon pentru UTA Arad, în 28 de meciuri
