ONG-ul FairSquare va sesiza comisia de etică a CIO pentru a denunţa încălcările „neutralităţii politice” de către preşedintele FIFA, Gianni Infantino, relatează AFP.
Citește și

Gianni Infantino se află din ce în ce mai mult în vizorul detractorilor săi. Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului FairSquare va depune o plângere la Comisia de etică a CIO „privind încălcările repetate ale neutralităţii politice” de către preşedintele FIFA, a anunţat aceasta miercuri.
Jurământul depus de cei aproximativ o sută de membri ai forului olimpic, din care face parte şi Infantino, le impune acestora să acţioneze „independent de interesele comerciale şi politice”, o obligaţie prevăzută şi în Carta Olimpică.
Cu toate acestea, CIO a fost interpelat de mai multe ori în ultimele luni cu privire la compatibilitatea acestei reguli cu relaţia strânsă pe care şeful FIFA o are cu preşedintele american Donald Trump, ajungând chiar să-i laude politica internă. În februarie, organizaţia din Lausanne a respins o primă polemică privind prezenţa lui Infantino la „Consiliul pentru pace” convocat de Trump, purtând o şapcă roşie cu inscripţiile „USA” şi „45-47”, care se referă la cele două mandate ale liderului republican.
”Înţelegem că FIFA susţine, prin intermediul fotbalului, un amplu program de investiţii pentru relansarea sportului în Gaza, în Palestina, prin furnizarea de infrastructuri sportive, acţiuni educaţionale şi proiecte de dezvoltare de înalt nivel”, a declarat un purtător de cuvânt al CIO, considerând că FIFA „îşi îndeplineşte rolul”.
Marţi, preşedinta CIO, Kirsty Coventry, a fost întrebată despre convorbirea telefonică dintre Donald Trump şi Gianni Infantino, înainte ca FIFA să ridice duminică suspendarea aplicată atacantului american Folarin Balogun în urma unui cartonaş roşu. „Din câte ştiu, comisia de etică nu a primit nicio plângere în acest sens. Evident, dacă ar primi una, ar analiza-o”, a răspuns Coventry.
Potrivit site-ului CIO, „orice persoană poate transmite informaţii cu privire la o suspiciune” de încălcare a principiilor etice ale organizaţiei.
FairSquare, căreia i s-a alăturat în iunie Federaţia Norvegiană de Fotbal, a sesizat, de altfel, în decembrie anul trecut Comisia de etică a FIFA, de data aceasta invocând încălcări repetate ale principiului neutralităţii, prevăzut în statutul forului fotbalistic, de către Gianni Infantino. Până în prezent, nimic nu indică faptul că „ar fi fost deschisă o anchetă cu privire la această plângere”, subliniază FairSquare.

