După 7 ani petrecuţi în Liga 3, Viitorul Dăeşti se desfiinţează.
Citește și

Formaţia vâlceană retrogradase oricum sportiv, după ce a terminat pe penultimul loc, în play-out-ul Seriei 6. Viitorul nu va continua însă nici într-un eşalon inferior.
Fotbalul nu va muri însă la Dăeşti. Primarul din localitate a anunţat înfiinţarea unei academii de copii şi juniori, care va purta numele de Academia Viitorul Dăeşti. Noua structură va începe activitate din data de 1 iulie.
”Orice început are şi un sfârşit, era greu să continuăm în aceste condiţii, îţi trebuie bani şi la Liga 3, toate s-au scumpit, deplasări, mese, iar cerinţele sunt tot mai mari şi la licenţiere. A fost şi o serie grea. Noi în fiecare an am pierdut jucători, am pierdut şi în iarnă, nu am mai putut aduce din afara judeţului, am luat ce am putut de la Liga 4.
Primăria Dăeşti a dat tot ce a promis, ne asumăm, suntem vinovaţi, am avut libertate totală, dar din serie am retrogradat echipele cu cele mai mici bugete: Târgu Cărbuneşti, Dăeşti şi Bascov. Sunt dezamăgit, o perioadă vreau să stau să mai mă relaxez”, a declarat antrenorul Marius Vlădoi, cel care a condus echipa în ultimii 3 ani.
Cea mai mare performanţă a Viitorului Dăeşti a fost accederea în barajele de promovare în Liga 2, în anii 2022 şi 2023. Echipa avea în acele perioade finanţări private generoase.
