Ca suporter român, nu ar trebui să fii absolut deloc supărat pentru insuccesul băieţilor din meciul cu Turcia, pentru că nu am fost nici măcar pe aproape. Ocazia “ciupită” a lui Stanciu nu ar trebui să îţi dea zile consecutive de gânduri în care te întrebi: ”şi dacă ar fi intrat?”. Nu a intrat, Turcia - România s-a terminat 1-0 şi noi am ratat şansa de a juca barajul pentru un loc la Cupa Mondială.
Citește și
Când ar fi trebuit să fii supărat?
La finalul meciurilor din grupa de calificare pentru Campionatul Mondial. Din câte îţi aminteşti, România a avut şansa de a juca în grupă cu Austria, Bosnia şi Herţegovina, Cipru şi San Marino. ”Cu puţin noroc”, în loc de Austria puteam avea Lituania şi în loc de Bosnia, Republica Moldova.
Chiar dacă am avut cea mai accesibilă grupă posibilă şi imposibilă, noi am terminat pe locul 3, la 4 puncte distanţă de poziţia secundă. Adevărul este că nici noi nu mai avem în echipă vreun Adi Mutu cu tupeu de BUG Mafia şi nici un caracter impecabil cum a fost Cristi Chivu, dar nici primele două clasate nu sunt mari sperietori în fotbalul european. Puteam să facem mult mai mult, dar când te-ai împiedicat de insula Cipru, calificarea la un turneu final devine dificilă, dacă nu imposibilă.
După meciurile astea ar fi trebuit să fim supăraţi, furioşi, frustraţi. Că aici am avut o şansă enormă de a merge în SUA şi nu am profitat de ea. Nicidecum să fim supăraţi că am pierdut cu o naţională care are un jucător la Real Madrid care valorează aproape cât lotul nostru.
Vinovaţi? Cine ar putea să fie vinovat? Vina este undeva în trecut, dar e prea târziu acum.
Mircea Lucescu? Este el vinovat?
Este simplu să arunci vina pe selecţioner. Le are el pe ale lui, pe care le ştim de ani de zile, dar de ce a crezut cineva că îşi va schimba abordarea şi comportamentul dacă revine la naţională? Ştiu, mulţi contestaţi declaraţiile după meciul cu Austria, în urma cărora părea că selecţionerul îşi asuma în totalitate victoria, iar acum supărarea este că nu pare să îşi asume eşecul. Dar revin la ce am menţionat mai sus: de ce aţi fi crezut că se va schimba acum?
Este foarte dificil să arunci vina pe el, având în vedere că nu s-a înghesuit nimeni să preia naţionala când avea nevoie. Exact cum zice şi el, chiar a venit la naţională şi a încercat să ajute. Că nu a reuşit… nu era garantată calificarea la mondial odată cu venirea lui. Tu, ca suporter al naţionalei, ştii foarte bine asta.
Şi cine ar fi reuşit calificarea? Putea Mutu să o facă? Venea vreodată Cristi Chivu în mocirla din fotbalul românesc? O mai nimerea Edi Iordănescu, având în vedere că nu am mai jucat cu ţări aflate în război?
Sunt vinovaţi jucătorii?
De ce ar fi ei vinovaţi? Ăştia sunt, pe ăştia îi avem. Avem alţii? Avem vreun mare atacant care joacă titular la o super echipă din Europa şi nu a fost chemat la naţională? Nu. Pe ăştia îi avem.
Ăsta e nivelul nostru actual. Chiar e nevoie să luăm la rând fiecare jucător în parte şi să constatăm la ce echipe evoluează? Are rost să specific că am avut pentru meciul cu Turcia doar atacanţi din play-out-ul Superligii?
Chiar nu este vina băieţilor, atât s-a putut. Nu e vina lor că nu au apărut alţii mai buni care să joace în locul lor. Şi de unde atâta dramă? A avut naţionala noastră generaţii mai puternice care nu au reuşit să se califice la turnee finale. În 2006, parcă, nu ne-am calificat la mondial şi, dacă vei arunca o privire pe lot, poate ai fi surprins de acest insucces.
România nu are în acest moment un singur fotbalist cu profil ofensiv să fie om de bază la o echipă care se luptă pentru ultimul loc de Europa, dintr-un campionat de top al continentului. Ce vreau să spun cu asta? Să avem şi noi un atacant care marchează minimum 10 goluri pe sezon prin Spania, Germania, Anglia. Nu avem, nici nu vom avea vreunul şi nu pare că el ar avea vreo vină că nu există.
Vina este undeva în trecut.
Ştii ce este cel mai trist? Că avem o ţară care clocoteşte pentru fotbal. Îl divinizează, ar sacrifica o zi de muncă poate pentru a vedea un meci al preferaţilor, dar prea puţin am contat vreodată noi, ăştia care îi încurajăm.
Suntem obligaţi să trăim într-un fotbal mlăştinos. Un fotbal al combinaţiilor şi al băieţilor şmecheri. Un fotbal politic plin de nepotisme şi favoruri ascunse sub rezultate. Un fotbal în care membri din staff-ul unei echipe recunosc că s-au angajat la acest club doar pentru a primi informaţii pentru a paria. Vezi cazul Metaloglobus, dacă ai uitat.
Blestemul e atât de puternic încât a acaparat presa şi nici măcar ea nu îl mai poate salva, pentru că a ajuns doar un simplu instrument folosit de cine e pus mai bine, după bunul plac.
Un fotbal care este condus de un regim totalitar, care va mai trăi mulţi ani din calificarea băieţilor la EURO 2024.
Toate aceste abominaţiuni din sport se revarsă peste ani asupra performanţei şi a rezultatelor. Iar astăzi tremurăm mereu pentru o amărâtă de calificare la un turneu final şi imnul Champions League îl auzim doar în fazele preliminare ale competiţiei, în caz că îşi aminteşte cineva să îl pună la începutul meciurilor.
Situaţia nu se va schimba, acelaşi fotbal de tarabă vom avea şi în următoarea perioadă şi poate că, până la urmă, ne vom trezi toţi şi nu vom mai accepta să ne uităm la aşa ceva, sau poate că nu.
Am rămas doar campionii nostalgiei unor performanţe pe care le-a reuşit echipa naţională în trecut. Performanţe care sunt umbrite, dacă decidem să consultăm puţin istoria, de toţi vecinii noştri de graniţă.
Aplauze? Doar pentru suporteri
Singurii care merită aplaudaţi sunt suporterii. Uneori parcă îmi e greu să le înţeleg devotamentul arătat pentru culori. După atâtea palme luate, au venit mii de oameni şi la Istanbul pentru a vedea o echipă care nu poate construi o fază de atac simplă. Cu toate astea, au venit, au cântat şi au sperat. Doar aplauze pentru ei.
Din păcate, sunt scoşi în faţă suporterii doar pentru interesele altora, pentru a crea campanii de PR greţoase, cum a fost cea din 2024 cu ”Zidul Galben”, şi alte lucruri care îmi provoacă repulsie. Mulţi le-au “halit”şi, din nou, nu e vina lor.
Cine ne poate scoate la lumină?
Nimeni. Progresul nostru în fotbal depinde prea mult de alţi factori. O scurtă analiză a celorlalţi piloni care susţin societatea românească simplifică totul.
Între timp, generaţii întregi sunt educate în mediul ăsta arid pentru fotbal, iar peste ani de zile, vina va fi tot undeva în trecut.
